Acțiuni ale Poliției Rutiere în perioada 11-17 mai 2015

Acțiuni ale Poliției Rutiere în perioada 11-17 mai 2015

Analiza la nivel național efectuată asupra dinamicii accidentelor rutiere grave, produse în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie a.c., relevă că nerespectarea normelor rutiere de către pietoni ocupă primul loc în ierarhia principalelor 3 cauze generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, în timp ce neacordarea priorităţii de trecere pietonilor ocupă locul al treilea.
Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi diminuarea riscului rutier, în perioada sus-menționată, la nivel național și judeţean, polițiștii rutieri vor efectua activităţi specifice pe raza de competenţă, în zonele în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public sau ca urmare a nerespectării de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Acțiunea polițiștilor rutieri are ca obiectiv principal combaterea nerespectării dispoziţiilor legale privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public şi nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
La data de 1 mai a.c., a fost lansată campania pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni „ NU TRECE DINCOLO!”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română, campania se derulează la nivel național în perioada 1 mai – 30 noiembrie a.c.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.