Archive | Administratie

Noul ambasador al Chinei, în vizită la Tulcea

Miercuri, 30 octombrie 2019, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședinții Dumitru Mergeani și Petre Badea au primit vizita Excelenței Sale doamna Jiang Yu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze la București, însoțită de Liu Yang, secretar I în cadrul Ambasadei. La întâlnire au participat prefectul Lucian Furdui, guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, Cătălin Țibuleac, viceprimarul municipiului, Andaluzia Luca, deputatul Lucian Simion, președintele Colegiului Medicilor Tulcea, dr. Emilia Stamate, managerul Centrului Medical Hyprocrate, dr. Liliana Andrei, managerul Grupului Angelo, Paula Vals și managerul Alcovin Măcin, Serghei Cozma.

„Este o mare onoare pentru mine să facem această vizită în județul Tulcea și doresc să profit de această ocazie pentru a transmite sincere sentimente de prietenie din partea Ambasadei și a poporului chinez. De când am preluat mandatul, am auzit de farmecul unic al județului dumneavoastră. Ne aflăm în fața unei oportunități istorice, anul acesta fiind aniversarea a 70 de ani de relații diplomatice dintre cele două țări. Trebuie să analizăm ceea ce am realizat până acum și să avem viziunea largă către viitor.

Dorim să devenim parteneri pe colaborări pragmatice în viitor cu România, să identificăm împreună domeniile importante de colaborare precum și căile reale de promovare a colaborării dintre cele două țări. Am venit astfel cu o serie de propuneri concrete pentru colaborarea noastră, în viitor.

Cea mai importantă propunere de colaborare pe care vreau să o discut cu dumneavoastră privește turismul. Numărul turiștilor chinezi care ajung în România nu este foarte mare, mai puțin de 10.000 anual. Nu este din cauză că aveți resurse turistice mai puține, dar trebuie promovat mai bine turismul românesc pe piața chineză. În acest sens, vreau să sublinez că municipiile Suzhou și Yangzhou din provincia Jiangsu au un PIB foarte ridicat și pot fi un punct de plecare pentru colaborarea în domeniu. Astfel, vă invit să deveniți membri ai Organizației Mondiale a Orașelor Fluviale (WCCO), care are sediul central în China, pentru a realiza o colaborare cu municipiul Yangzhou, astfel încât să găsim punctele comune de colaborare.

După intrarea în organizație puteți colabora cu toți cei peste 150 de membri ai acesteia și să promovați turismul românesc și pe cel tulcean în special. Secretarul general al WCCO este un bun prieten al meu și, dacă sunteți de acord, voi vorbi cu dumnealui pentru începerea discuțiilor asupra acordurilor de integrare a județului dumneavoastră în această organizație, în scopul facilitării relațiilor de colaborare dinte agențiile de turism din cele două regiuni“, a declarat Excelența Sa doamna Jiang Yu.

„Relația de prietenie dintre Consiliul Județean Tulcea și municipalitatea din Suzhou are o vechime de 24 de ani, când s-a parafat înfrățirea dintre cele două administrații. De-a lungul timpului, relațiile de parteneriat, în special cele culturale, dar și relațiile economice au avut un parcurs ascendent iar noi, cei de la Tulcea, am avut un sprijin deosebit în relația cu Ambasada Chinei, cât și cu Consulatul din Constanța. În această perioadă, am înregistrat aproximativ 40 de întâlniri între noi, Ambasadă, Suzhou și toate entitățile Republicii Populare Chineze în România.

Doamna doctor Emilia Stamate este unul dintre partenerii de suflet ai relaţiilor româno-chineze. Domnia sa a găzduit două misiuni medicale chineze la clinica C&T şi a facilitat instruirea unei echipe medicale române la Spitalul de Medicină Tradiţională din Suzhou.

Suntem un județ cu o dinamică de dezvoltare continuă, avem investiții majore, podul de peste Dunăre, drumuri expres, punctul de trecere a frontierei Orlovka-Isaccea, portul, aeroportul, investiții determinante pentru acest județ, care sperăm să ne așeze acolo unde ne este locul din punct de vedere al dezvoltării. Noi am identificat două direcții principale de dezvoltare, respectiv Turismul și Agricultura.

 

Comunicat de presa

Posted in Administratie, EvenimenteComments (0)

Au fost semnate contractele de finanțare în baza Legii nr. 350/2005

Miercuri, 21 august 2019, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a semnat împreună cu beneficiarii contractele de finanțare nerambursabilă pentru domeniile Sport și Activități social/culturale în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare. La întâlnire au mai fost prezenți vicepreședintele Petre Badea și administratorul public al județului, Vasile Strat.

„Este pentru prima dată când am solicitat ca la semnarea contractelor să privesc partenerii în ochi pentru a avea garanția că ceea ce ați propus în proiect se va întâmpla. Sper ca în perioada stipulată în contract să ne mai vedem.

Anul trecut a fost o pauză financiară din cauza lipsei de resurse, dar anul acesta am încercat să asigurăm ceva mai mult sprijin decât în alți ani tocmai pentru a stimula tot ceea ce înseamnă cultura, sportul, orice manifestare de acest gen pe placul publicului larg, știut fiind că sportul și cultura sunt elemente de bază într-o societate.

Vreau să urez succes tuturor inițiatorilor acestor proiecte și vă propun ca la sfârșitul perioadei de implementare a acestora, în luna decembrie, să ne reunim timp de două ore pentru a vedea cu toții care sunt rezultatele activităților finanțate“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

În baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, în acest an au fost aprobate finanțări din bugetul Consiliului Județean Tulcea pentru 20 de proiecte din domeniul Activități social/culturale, în valoare de aproximativ 700.000 de lei și pentru 20 de proiecte din domeniul Sport, în valoare de aproximativ 500.000 de lei. Consiliul Județean Tulcea a început acordarea finanțărilor nerambursabile pentru activități nonprofit de interes general încă din anul 2013, sprijinind desfășurarea a numeroase manifestări de succes.

Comunicat de presa

Posted in Administratie, EvenimenteComments (0)

5 BAZE SPORTIVE NOI ÎN JUDEȚUL TULCEA

Am găzduit astăzi, la Tulcea, ședința Comitetului interministerial de coordonare și organizare a Turneului campionatului European de Fotbal #EURO2020, un eveniment fotbalistic marcant care, știm cu toții, nu mai are nevoie de nicio prezentare.
📌 Faptul că #România va găzdui patru meciuri din cadrul acestei competiții reprezintă, pe lângă bucuria noastră, a milioanelor de iubitori ai fotbalului și importanța sportivă a evenimentului, o oportunitate și pentru promovarea Deltei Dunării ca destinație turistică pentru suporterii care ne vor vizita țara pentru a se bucura de acest #FestivalEuropeanalFotbalului.

📌 Mai am o veste, zic eu, foarte bună pentru ceea ce înseamnă promovarea sportului și a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor, al tinerilor și nu numai:
↘️ Un efect al parteneriatului UEFA – FRF – CNI – Consiliul Județean Tulcea este și construcția a cinci baze sportive în județul nostru.
↘️ Se vor construi trei baze sportive mari – teren de #fotbal cu dimensiunile standard, 500 de locuri în tribune și vestiare la #Babadag#Tulcea și #Baia ↘️ De asemenea, două baze sportive însemnând teren sintetic de #minifotbal cu vestiare se vor realiza la #Topolog și #Sulina.

📌 Aceste obiective urmează să fie finalizate până la fluierul de start al EURO2020. Nu sunt promisiuni de campanie(!) si vor fi finalizate în termen.
📌 De altfel, este vizibil faptul că lucrurile evoluează într-o direcție bună pentru județul Tulcea prin proiectele mari de infrastructură ce au fost demarate, prin investițiile care acoperă de la asfaltări de #drumuri, la restaurarea unor obiective de #patrimoniu și, cel mai important, alături de construcția Podului peste Dunăre Tulcea – Brăila, modernizarea spitalelor din Tulcea și Măcin.

Facebook- Hotria Teodorescu

Posted in Administratie, EvenimenteComments (0)

Consiliul Judeţean Tulcea pregăteşte Strategia de dezvoltare teritorială pentru perioada 2021-2027

Sala de conferinţe a Hotelului Esplanada din municipiu a găzduit miercuri, 7 august 2019, conferinţa de lansare a proiectului „Soluții administrative moderne – dezvoltarea și implementarea de proceduri și mecanisme simplificate în sprijinul cetățenilor în cadrul Consiliul Județean Tulcea”.

La acest eveniment au participat vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Tulcea, Dumitru Mergeani şi Petre Badea. Au mai fost prezenţi reprezentanţi ai mediului instituţional, entităţi implicate în absorbţia fondurilor europene.

Flexibilizarea administraţiei judeţene şi Strategia de dezvoltare teritorială pentru perioada 2021-2027 sunt două dintre obiectivele proiectului implementat de Consiliul Judeţean Tulcea.

„Remarc faptul că, prin soluţiile propuse, proiectul ţinteşte o administraţie mai flexibilă iar acest lucru înseamnă şi acea debirocratizare dorită şi solicitată permanent de cetăţean, de societatea civilă.

Sintetic, este un proiect care îşi propune prin obiectivele fixate un plus de eficienţă şi orientare aplicată pe soluţionarea problemelor comunităţilor din judeţul Tulcea.

Mi-a atras atenţia Strategia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Tulcea, parte a acestui proiect care stabileşte viziunea şi scenariul de dezvoltare teritorială pentru perioada 2021-2027. Este un capitol extrem de important pentru judeţul Tulcea pentru că, practic, vorbim de platforma pe care se vor realiza viitoarele proiecte de dezvoltare ale judeţului Tulcea.

Nu în ultimul rând, felicit echipa de la Consiliului Judeţean care, iată, reuşeşte să aducă mulţi bani în judeţul Tulcea şi datorită acestui instrument teritorial de investiţii ITI Delta Dunării”, a declarat Dumitru Mergeani, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, în deschiderea evenimentului.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Petre Badea a felicitat echipa de proiect pentru „aceste soluţii moderne, viabile, care vin în sprijinul cetăţeanului”

Durata de implementare este de 24 de luni iar valoarea estimată pentru realizarea proiectului este de 3,1 milioane de lei (inclusiv TVA). Proiectul este finanţat din alocarea prevăzută pentru Instrumentul Teritorial de Investiţii Delta Dunării, în cadrul Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

 

Comunicat de presa

Posted in Administratie, EvenimenteComments (0)

Vicepreședintele Petre Badea a participat la deschiderea Simpozionului „Dimitrie Gerota”

Azi, 4 iulie, la Hotel Esplanada, de la orele 08.00, a avut loc deschiderea Simpozionului medical Dimitrie Gerota”. La deschiderea evenimentului au participat vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Petre Badea, Prefectul Lucian Furdui, viceprimarul Andaluzia Luca, precum și numeroși reprezentanți ai mediului academic medical.

În discursul inaugural, vicepreședintele Petre Badea a transmis și salutul Președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

 

„Vă felicit pentru eforturile pe care le faceți alături de unitățile medicale și academice partenere, pentru a omagia un mare profesor și un mare român, cu merite deosebite și contribuții majore în sănătatea românească, pentru că, să nu uităm, prof. dr. Gerota a adus pentru prima data în România aparatul Rontgen, care a permis investigarea radiologică, punerea unui diagnostic corect și implicit salvarea unui număr mare de vieți omenești,” a spus domnia sa în alocuțiunea introductivă.

Simpozionul crează oportunităţi pentru participanți de a prezenta şi împărtăşi experienţe, a explora noi direcţii, și perspective și de a se angaja în dezbateri cu experţi din domeniul medical. La lucrările simpozionului participă un număr de aproximativ 200 medici din întreaga sferă de specialități, atât din rețeaua sanitară a MAI cât și a Ministerului Sănătății, inclusiv din Județul Tulcea.

Ediție după ediție, simpozionul și-a câștigat rapid locul în rândul manifestărilor științifice din România, crescându-și valoarea cu fiecare ocazie, prin prestigiul participanților și, nu în ultimul rând, prin calitatea lucrărilor prezentate.

Forța acestei manifestări este dată și de instituțiile și organizațiile care o susțin tradițional: Direcția Medicală M.A.I., Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și Asociația ASPEMED Sf. Nectarie București. Latura științifică este completată de Facultatea de Medicină Ovidius Constanța și Facultatea de Medicină „Victor Babeș” Timișoara.

Colaborarea acestor instituții continuă tradiția și truda mentorilor și arată că profesia de medic înseamnă colaborare interdisciplinară, studiu continuu, preocupare pentru nou.

Posted in Administratie, EvenimenteComments (0)

Delegație tulceană prezentă la Aveyron, în cadrul Sezonului România-Franța

În perioada 18-21 iunie 2019, o delegație a Consiliului Județean Tulcea condusă de vicepreședintele Petre Badea efectuează o vizită oficială în Aveyron, Franța, în scopul întăririi cooperării dar și al stabilirii unor noi direcții de cooperare româno-franceză.

În cadrul vizitei au loc mai multe întâlniri oficiale cu reprezentanți ai Consiliului Departamental Aveyron, respectiv președintele Jean Pierre Gallard și noul însărcinat cu cooperarea internațională, Jean Pierre Masbou, reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor cu atribuții în domeniul cultural, protecția copilului – social, mediu, educație

.

Consiliul Județean Tulcea are un parteneriat privilegiat cu Consiliul Departamentului Aveyron, relațiile comunităților noastre datând din 1991.

În luna iunie a anului 2018, regretatul vicepreședinte al Consiliului Departamental Aveyron, Bernard Saules, a vizitat Tulcea, prilej cu care convenția de colaborare între Aveyron și Tulcea a fost reînnoită. Astăzi, suntem aici pentru a onora memoria domniei sale, știind că acest proiect a fost unul la care a ținut foarte mult.

În numele președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vreau să mulțumesc echipei părții franceze pentru buna comunicare și profesionalismul manifestat pentru a putea implementa proiectul Jeunesse III, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe din Franța.

Mă bucur să văd tinerii francezi și români legând prietenii, jucând fotbal împreună, socializând. Sunt copii cu probleme de integrare, având de înfruntat aceleași greutăți ale vieții, și trebuie să le oferim șansa de a cunoaște alte modele sociale, alți oameni, pentru a câștiga încredere în ei și pentru a le sădi ambiția și dorința de a reuși în viață.

Trebuie să profităm de derularea Sezonului România-Franța pentru a da un nou impuls relațiilor bilaterale și cooperării descentralizate, în beneficiul mutual al comunităților pe care le reprezentăm“, a declarat cu acest prilej vicepreședintele Petre Badea

.

În cadrul acestei deplasări, un grup de șase tineri români instituționalizați la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, însoțiți de educatori de la centrele Speranța și Pelican, au avut posibilitatea de a interacționa cu tineri francezi din Aveyron, inclusiv în cadrul unor meciuri de fotbal.

Comunicat de presa

Posted in Administratie, EvenimenteComments (0)

Instituția Prefectului și-a prezentat raportul de activitate pe anul 2018

Azi, 11 februarie 2019, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședinții Dumitru Mergeani și Petre Badea și administratorul public al județului, Vasile Strat au participat la ședința de prezentare a Raportului de activitate pe anul 2018 al Instituției Prefectului – Județul Tulcea. La prezentarea raportului de către prefectul Lucian Furdui au mai fost prezenți prefectul de Constanța, Dumitru Jeacă, subprefectul Corvin Bangu, viceprimarii Andaluzia Luca și Petre Marinescu, reprezentanți ai structurilor militarizate și ai serviciilor deconcentrate de la nivelul județului.

         „Văzând  raportul de activitate pe anul 2018, mi-am dat seama că este o instituție cu un volum de muncă deosebit și cu o paletă a problematicii destul de largă. Vreau să vă urez la mulți ani pentru cei 155 de ani de viață, de atestare a Instituției Prefectului, și vreau să vă felicit pe dumneavoastră, domnule prefect, și pe toți cei care vă înconjoară în aparatul instituției, pentru munca depusă în 2018 și nu numai. Instituția Prefectului a fost de-a lungul timpului una de referință, care a funcționat cu un aparat profesionist, cu oameni de valoare, dedicați muncii lor.

         De-a lungul mandatului dumneavoastră și nu numai, au fost multe provocări în județul nostru, dar Prefectura întotdeauna a fost în prima linie și a gestionat problematica așa cum trebuie. Județul Tulcea este unul cu specific aparte și trebuie să remarc faptul că am primit sprijinul dumeavoastră în toate demersurile noastre de promovare a intereselor județului către autoritățile centrale. Fiind într-un colț al țării, nu multă lume și-a îndreptat privirile spre noi, dar sper că, în perioada următoare, acest decalaj al județului față de restul țării să dispară în ceea ce privește viața socială, economică și infrastructura județului. Pentru  aceasta a fost nevoie de implicarea tuturor, fiecare a pus o cărămidă la această construcție, iar Instituția Prefectului a fost alături de noi în toate demersurile pe care Consiliul Județean le-a făcut pentru a trece de anumite obstacole inerente în viața unei instituții. Vă mulțumesc și vă doresc să mențineți în continuare modul armonios în care colaborați cu toate instituțiile din județ, colaborare fără de care un județ nu poate merge înainte“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

         Instituția Prefectului a avut ca obiective strategice în anul 2018, printre altele, asigurarea aplicării și respectării legii și ordinii publice, conducerea eficientă a instituțiilor deconcentrate ale ministerelor și a celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, aplicarea măsurilor pentru menținerea unui climat de pace socială, organizarea și desfășurarea în bune condiții a activității pentru situații de urgență, precum și prevenirea și ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu au caracter militar, creșterea eficienței aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu, eliberarea și evidența pașapoartelor simple și regimul permiselor de conducere și al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor.

Comunicat de presa

 

Posted in Administratie, EvenimenteComments (0)

Contrar zvonurilor, podul peste Dunare se va face!

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a declarat că nu există niciun fel de probleme privind investiția Pod suspendat peste Dunăre, în momentul de față fiind bugetat avansul pentru achiziționarea materialelor necesare.
„Este deja bugetat avansul care se va da în decurs de o lună celor de la Astaldi, întrucât toată lumea așteaptă avansul pentru a fi făcute comenzile de către subcontractori pentru materialele care intră în operă. Din câte am înțeles, Fincantieri, prin Șantierul Naval Tulcea, se ocupă de managementul a ceea ce înseamnă construcția metalică a podului de peste Dunăre și deja își caută subcontractori din județele Tulcea și Constanța, pentru componentele mici ale podului“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
Săptămâna viitoare, va avea loc la București o întâlnire la nivel ministerial cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și ai firmei Astaldi, pentru asigurarea bunei desfășurări a investiției.

 

Sursa: Consiliul Judetean Tulcea

Posted in Administratie, Informatii UtileComments (0)

Starea drumurilor naţionale şi judeţene şi intervenţiile pentru deszăpezire

Azi, 07.01.2019, ora 09.00
Drumurile Naţionale
În noaptea de 6 spre 7 ianuarie 2019, pe sectoarele de drumuri naţionale din judeţul Tulcea s-a patrulat şi acţionat cu 15 autoutilaje pe DN 22, 22A, 22D, 22E şi 22F fiind răpândite 144 tone sare. Stratul de zăpadă: 1-2 cm. Se circulă în condiţii de iarnă, nu sunt semnalate probleme în traffic.
Drumurile Judeţene
Zona EST: Se circulă pe toate drumurile judeţene în condiţii de iarnă; temperatura medie: -5 grade C; vânt 15-30 km/h; vizibilitate bună. Se acţionează cu 3 ATB-uri, 2 Unimog-uri, 2 Wole şi un Greder pe DJ 222C, DJ 222, DJ229A, DJ 229, DJ 223A. Au fost împrăştiate 64 tone material antiderapant. Nu sunt înregistrate evenimente rutiere.
Zona Vest: Se circulă pe toate drumurile judeţene în condiţii bune; temperatura medie: -6 gr. C; vânt 15-20 km/h; vizibilitate bună. Se acţionează cu 1 ATB, 1 Autogreder, 2 Buldoexcavatoare pe DJ222, DJ222E, DJ222B, DJ222G, DJ 222F. Au fost împrăştiate 20 tone material antiderapant.

Nu sunt înregistrate evenimente rutiere.

 

Sursa; Institutia Prefectului – Judetul Tulcea

Posted in Administratie, Informatii UtileComments (0)

Grupuri de colindători au vizitat Consiliul Județean

Luni dimineață, conducerea Consiliului Județean Tulcea a primit vizita a șapte grupuri de colindători de la unitățile școlare din municipiul Tulcea, dar și de la Asociația Nevăzătorilor.  

Conform tradiției, reprezentanții Consiliului Județean primesc, în această lună, grupuri de colindători de toate vârstele, din județul nostru.  Trei grupuri de elevi de la Școala Constantin Găveanea Tulcea au colindat reprezentanții administrației județene. Acestora li s-au alăturat alte grupuri de colindători de la Școala nr. 14, Școala Nifon Bălășescu, precum și de la Asociația Nevăzătorilor Tulcea și cercetașii Centrului Lotus.

Gazde din partea Consiliului Județean Tulcea au fost vicepreședintele Petre Badea și consilierii președintelui Horia Teodorescu, respectiv Nicolae Mihai și Constantin Albu.

Programul de colinde la Consiliul Județean Tulcea continuă până vineri, cu elevi din tot județul pregătiți să transmită puțin din atmosfera Crăciunului.

 

 

Posted in Administratie, EvenimenteComments (0)