Archive | Intrebari incuietoare

ALDE CERE DEMISIA MINISTRULUI SANATATII

 

 

Domnule prim-ministru,

Domnule ministru al Sănătății,

Au trecut mai bine de 10 zile de la izbucnirea crizei copiilor infectați cu – se pare?! – bacteria E-coli, zile în care starea sănătății acestora s-a agravat.

Din păcate, doi dintre micuții pacienți nu au putut fi salvați iar pentru ceilalți – prognosticul medicilor este rezervat, boala având o evoluție extrem de agresivă.

Tinerii părinți din toată țara deja se tem pentru sănătatea copiilor lor, neștiind care a fost sursa de contaminare de care ar trebui să se ferească.

 

Domnule prim-ministru,

Domnule ministru al Sănătății,

Doi nou-născuți decedați și alți 10 – în stare foarte gravă – din cauze încă necunoscute reprezintă o situație extrem de periculoasă, o situație de criză care vă depășeșește!

Ca membru al Comisiei pentru sănătate și fost ministru în Guvernul României, consider că am proprietatea termenilor!

De ce nu ați declanșat alerta epidemiologică?

Cine coordonează celula de criză?

De ce nu ați anunțat populația ce măsuri suplimentare ar trebui să ia pentru a preveni îmbolnăvirile?

Și, mai ales, cine sau ce vă oprește, dacă simțiți că nu puteți controla și coordona această situație de criză, să apelați la omologii dumneavoastră de peste hotare, care ne-ar putea veni în ajutor?

Oare acești copii, care depind de noi sută la sută, nu merită TOATĂ atenția dumneavoastră?

Oare ei nu au dreptul de a avea acces la asistență medicală din străinătate, la cel mai înalt nivel?

 

Domnule ministru,

Am tot respectul pentru profesia și performanțele dumneavoastră medicale, dar, ca ministru, sunteți deplorabil!

Am înțeles: nu faceți – pentru că nu știți! – ce ar trebui făcut. Ați fi avut opțiunea de a apela la specialiștii din Ministerul Sănătății, dar, probabil, orgoliul de „tehnocrat” v-a împiedicat să o faceți!

Dar cu ce am greșit să ne jigniți, să ne insultați inteligența, afirmând că: Nu a fost vorba de o criză. Dacă ventilăm emoţional….. De fiecare dată se întâmplă lucruri din acestea şi sunt absolut regretabile. Dacă creăm panică şi punem şi presiune pe toţi medicii de acolo ce rezolvăm? Credeţi că se rezolvă o problemă?

Este absolut regretabil că se întâmplă. (…) Astfel de lucruri se întâmplă din păcate în orice colţ al lumii acesteia”?

Cine vă dă dumneavoastră dreptul să ne reproșați că „ventilăm emoțional”, în contextul în care aveți responsabilitatea morții din cauze necunoscute a doi nou-născuți și a sorții altor 10, aflați, din aceleași cauze necunoscute, pe ventilație artificială și dializă?

 

Domnule ministru,

Cred că este momentul să vă retrageți, la Cluj, prin demisie, cât încă nu este prea târziu!

Lăsați portofoliul liber pentru un înlocuitor competent, de urgență!

 

Domnule prim-ministru,

Contez pe autoritatea dumneavoastră și pe experiența pe care o aveți pentru a debloca ancheta epidemiologică și a face toate demersurile pentru identificarea și stingerea focarului.

 

Deputat ALDE Grațiela Gavrilescu,

membru al Comisiei pentru Sănătate

 

Posted in Intrebari incuietoare, PoliticaComments (0)

Deputatul Neviser Zaharcu solicită armonizarea strategiei naţionale de sănătate cu realitatea din spitalele româneşti

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Ministru Nicolae Bănicioiu, Ministerul Sănătăţii.

De către: Deputat PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu.

Obiectul întrebării: Obiectivele principale ale Strategiei Naţionale pentru Sănătate „Sănătate pentru prosperitate”.

Stimate domnule ministru,

România are elaborată Strategia Naţională pentru Sănătate „Sănătate pentru prosperitate”, aprobată relativ recent în Guvernul României, şi considerată a fi cea mai complexă măsură de reformă în vederea atragerii de fonduri structurale în perioada 2014-2020, în cadrul Acordului de Parteneriat aprobat de către Comisia Europeană şi având la bază obiectivele Strategiei „Europa 2020”.
Strategia „Sănătate pentru prosperitate” are ca obiectiv primordial consolidarea sistemul de sănătate naţional, pentru a răspunde echitabil, transparent şi concret nevoilor privind asigurarea stării optime de sănătate a populaţiei. Documentul îşi propune optimizarea condiţiilor de eficacitate şi eficienţă, atât ale unităţilor medicale, cât şi a capacităţii manageriale de a atrage fonduri structurale pentru modernizarea sănătăţii româneşti.
Vă întreb respectuos domnule ministru:
1. Care sunt punctele definitorii ale Strategiei Naţionale pentru Sănătate „Sănătate pentru prosperitate”?
2. Cum aveţi în vedere implementarea acestei strategii în aşa fel încât să răspundă la modul pragmatic nevoilor principalelor probleme de sănătate publică?
3. Ce presupune Strategia Naţională privitor la serviciile de sănătate şi la modalitatea în care se asigura accesul la ele?
4. Cum vedeţi redimensionarea sistemul sanitar autohton, pentru a fi aşezat pe nivele de acordare a serviciilor de sănătate?
5. Care este percepţia colaborărilor intersectoriale ale Ministerului Sănătăţii cu impact asupra sistemului sanitar, respectiv resursele, investiţiile şi infrastructura?

Deputat PSD Tulcea,
Neviser ZAHARCU

Posted in Administratie, Intrebari incuietoare, PoliticaComments (0)

Deputatul PSD Neviser Zaharcu solicită transparenţă în cheltuirea sumelor alocate de stat pentru programele destinate tineretului

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Ministru Sorin Câmpeanu, Ministerul Educaţiei Naţionale.

De către: Deputat PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu.

Obiectul întrebării: Finanţarea programelor de tineret.

Stimate domnule ministru,

Consiliul Tineretului din România – CTR este persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, neguvernamentală şi autonomă, constituită prin asocierea liberă a structurilor neguvernamentale de/pentru tineret interesate care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Statut şi în ROF, în conformitate cu prevederile OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005. CTR reprezintă principalul partener neguvernamental pe probleme de tineret în raport cu autorităţile şi instituţiile publice centrale abilitate în domeniul politicii pentru tineret.
În mod cu totul incredibil, pe pagina de internet al CTR, la secţiunea „Programe şi activităţi”, apare următorul răspuns: „Nu există articole în această categorie”. Consider că o astfel de lipsă a activităţii este greu de justificat, având în vedere faptul că CTR trebuie să fie un partener activ al Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte elaborarea programelor instituţionale pentru tineret.
Având în vedere situaţia prezentată, vă întreb respectuos domnule ministru:
1. CTR a fost finanţat în acest an din bugetul Ministerului Educaţiei, şi dacă da, care a fost suma alocată şi pe ce s-a cheltuit?
2. Care au fost până acum relaţiile dintre Ministerul Educaţiei şi Consiliul Tineretului din România, respectiv acţiunile comune întreprinse şi rezultatele acestora?
3. În ce mod vedeţi cointeresarea ONG-urilor în creşterea calităţii învăţământului din România, atât cel obligatoriu, cât şi cel universitar?

Deputat PSD de Tulcea,
NEVISER ZAHARCU

COMUNICAT DE PRESĂ

Deputatul PSD Neviser Zaharcu solicită transparenţă în cheltuirea sumelor alocate de stat pentru programele destinate tineretului

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Ministru Sorin Câmpeanu, Ministerul Educaţiei Naţionale.

De către: Deputat PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu.

Obiectul întrebării: Finanţarea programelor de tineret.

Stimate domnule ministru,

Consiliul Tineretului din România - CTR este persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, neguvernamentală şi autonomă, constituită prin asocierea liberă a structurilor neguvernamentale de/pentru tineret interesate care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Statut şi în ROF, în conformitate cu prevederile OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005. CTR reprezintă principalul partener neguvernamental pe probleme de tineret în raport cu autorităţile şi instituţiile publice centrale abilitate în domeniul politicii pentru tineret.
 În mod cu totul incredibil, pe pagina de internet al CTR, la secţiunea „Programe şi activităţi”, apare următorul răspuns: „Nu există articole în această categorie”. Consider că o astfel de lipsă a activităţii este greu de justificat, având în vedere faptul că CTR trebuie să fie un partener activ al Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte elaborarea programelor instituţionale pentru tineret. 
 Având în vedere situaţia prezentată, vă întreb respectuos domnule ministru:
1. CTR a fost finanţat în acest an din bugetul Ministerului Educaţiei, şi dacă da, care a fost suma alocată şi pe ce s-a cheltuit?
2. Care au fost până acum relaţiile dintre Ministerul Educaţiei şi Consiliul Tineretului din România, respectiv acţiunile comune întreprinse şi rezultatele acestora?
3. În ce mod vedeţi cointeresarea ONG-urilor în creşterea calităţii învăţământului din România, atât cel obligatoriu, cât şi cel universitar?

Deputat PSD de Tulcea,
NEVISER ZAHARCU

Posted in Intrebari incuietoare, PoliticaComments Off on Deputatul PSD Neviser Zaharcu solicită transparenţă în cheltuirea sumelor alocate de stat pentru programele destinate tineretului

DEPUTATUL PSD NEVISER ZAHARCU SOLICITĂ ELIMINAREA DIN ATRIBUŢIILE CASELOR TERITORIALE DE PENSII A PLĂŢII INDEMNIZAŢIILOR SOCIALE ŞI A CELOR ACORDATE ÎN BAZA UNOR LEGI SPECIALE

ÎNTREBARE Adresată: Doamnei Ministru Rovana Plumb, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

 De către: Deputat PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu.

Obiectul întrebării: Degrevarea caselor teritoriale de pensii de plata indemnizaţiilor sociale şi a celor acordate în baza unor legi speciale.

Stimată doamnă ministru,

Potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr.6/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. nr.118/2010, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, respectiv pensia minimă socială , cum era denumită anterior intrării în vigoare a Legii nr.118/2010, este de 350 lei. Beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari (determinată ca diferenţă între 350 lei şi nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată şi suportată din bugetul de stat), pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari (art.2 din O.U.G. nr.6/2009). În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari se are în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri, iar indemnizaţia socială pentru pensionari se acordă numai în situaţia în care veniturile menţionate anterior, însumate, se situează sub nivelul 350  lei (art.3 din O.U.G. nr.6/2009).  În conformitate cu prevederile art.4 din O.U.G. nr.6/2009, drepturile acordate cu titlu de indemnizaţie socială pentru pensionari se stabilesc şi se plătesc de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin casele teritoriale de pensii, şi se evidenţiază distinct pe talonul de pensie.  Prin urmare, potrivit acestor dispoziţii legale, nici un pensionar din România nu are/nu ar trebui să aibă pensia mai mică de 350 lei.

Cu toate acestea, din când în când, mai ales în perioada campaniilor electorale, apar în presă „dezvăluiri senzaţionale” despre cuantumul unor pensii foarte mici (2 lei, 3 lei, 7 lei, etc.) care ar exista în România, fiind publicate copiile unor taloane de pensii pe care sunt înscrise aceste sume. Din răspunsurile date de oficialii Ministerului Muncii, Casei Naţionale de Pensii Publice şi caselor teritoriale de pensii, rezultă că aceste cupoane, pe care sunt înscrise sume mai mici de 350 de lei, nu reflectă toate veniturile pensionarului, deoarece persoana în cauză mai beneficiază de un anumită pensie/indemnizaţie într-un alt dosar, deci pe un alt cupon, că beneficiază doar de o indemnizaţie acordată în baza unei legi speciale şi nu este îndreptăţită la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari sau alte situaţii de acest fel. Din păcate, aceste răspunsuri, legale, nu pot stopa avalanşa de informaţii din presă pe acest subiect, aspect ce aduce neîncredere şi îngrijorare în rândul pensionarilor, care fac şi ei demersuri pentru a verifica dacă drepturile lor sunt legal stabilite.

Având în vedere starea de fapt expusă, vă întreb respectuos:

1. Aţi identificat toate situaţiile care pot conduce la existenţa cupoanelor de pensie pe care sunt înscrise sume mai mici de 350 de lei? Care sunt acestea?

2. Ce măsuri aţi luat/veţi lua pentru eliminarea acestor situaţii din sistem?

3. Având în vedere că diferenţa între nivelul de 350 lei şi nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată şi suportată din bugetul de stat, precum şi faptul că există acele indemnizaţii acordate în baza unor legi speciale, care se plătesc tot din bugetul de stat, iar pensiile se plătesc din bugetul asigurărilor sociale, v-aţi gândit la posibilitatea plăţii drepturilor care se suportă din bugetul de stat pe cupoane distincte faţă de drepturile de pensie? 4. Pentru a elimina confuziile dintre pensii şi diferitele tipuri de indemnizaţii, aveţi în vedere posibilitatea degrevării Casei Naţionale de Pensii Publice, respectiv a caselor teritoriale de pensii, de plata unor indemnizaţii acordate în baza unor legi speciale şi la plata acestor sume de către alte instituţii (de exemplu Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială)?

5. Aţi elaborat vreun proiect de act normativ pentru crearea cadrului legal în vedere reglementării acestor situaţii nedorite?

Solicit răspuns scris.

Deputat PSD Tulcea,

Neviser ZAHARCU

Posted in Administratie, Intrebari incuietoare, PoliticaComments Off on DEPUTATUL PSD NEVISER ZAHARCU SOLICITĂ ELIMINAREA DIN ATRIBUŢIILE CASELOR TERITORIALE DE PENSII A PLĂŢII INDEMNIZAŢIILOR SOCIALE ŞI A CELOR ACORDATE ÎN BAZA UNOR LEGI SPECIALE

Deputatul Neviser Zaharcu solicită înfiinţarea laboratoarelor de simulare pentru studenţii facultăţilor de medicină

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Ministru Nicolae Bănicioiu, Ministerul Sănătăţii.

De către: Deputat PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu.

Obiectul întrebării: Nevoia laboratoarelor de simulare pentru viitorii medici.

Stimate domnule ministru,

Studenţii facultăţilor de medicină, medicii rezidenţi, asistentele medicale şi moaşele din ţările civilizate fac practică în laboratoare de simulare cu manechine şi simulatoare pentru toate manevrele medicale şi chirurgicale. Unele ţări au chiar aceste prevederi legate de orele de simulare chiar în legislaţia naţională, cum ar fi spre exemplu Anglia.
În România, precum bine ştiţi, medicina se predă şi se studiază aproape în totalitate la modul teoretic, iar manevrele se învaţă direct pe pacienţi.
Vă întreb respectuos domnule ministru:
1. Când credeţi că vor avea şi facultăţile de medicină din ţara noastră laboratoarele necesare de simulare?
2. În ce mod se pot accesa fonduri europene pentru realizarea acestor investiţii indispensabile?

Deputat PSD Tulcea,
Neviser ZAHARCU

Posted in Intrebari incuietoare, Politica, SanatateComments Off on Deputatul Neviser Zaharcu solicită înfiinţarea laboratoarelor de simulare pentru studenţii facultăţilor de medicină

SUBIECTE DE ACTUALITATE

Vinerea trecuta, 27 iunie 2014, pe la orele 19.00, m-am indreptat spre cabinetul medical al doamnei doctor Neviser  ZAHARCU. Nu sufar de nimic, multumesc lui Dumnezeu, sau cel putin asa cred eu si nu se simte inca, am mers pentru a sta putin de vorba despre ultimele evenimente nationale si locale.  Cu toata ora inaintata, stia ca va fi acolo, si asa a si fost. Inconjurata de pacienti, asa am gasit-o, ca de fiecare data.  Ma interesa opinia deputatului Zaharcu si a medicului. Intre 2 consultatii a gasit timp sa raspunda si intrebarilor, dialog pe care il voi reda mai jos pe parcursul a mai multor editii.

Rep: Este necesara demisia lui Traian Basescu?

N.Z.: Demisia de omoare este necesara. Acum depinde si de puterea personala de apreciare a faptelor.

Rep: Va este rusine cu ACEST PRESEDINTE AL ROMANIEI?

N.Z.: Rusine este un cuvant prea puternic, mi-e jena as putea spune. Noi aici ne balacarim, dar, in afara modul de relationare este cu totul altfel. Aseara mi-a fost jena cu presedintele meu.

Rep: Vorbiti de marginalizarea domniei sale de catre sefii de stat si guvern din Europa. Am vazut un Traian Basescu singurel, stingher si nebagat in seama de nimeni.

N.Z.:Da, chiar am avut un sentiment de jena vazand imaginile.

Rep.: Credeti ca ar fi trebuit sa fie altcineva acolo?

N.Z.: Acolo ar fi trebuit sa fie omul care sa reprezinte tara aceasta, o tara frumoasa, bogata si cu oameni buni. Un om care sa ne reprezinte pe cei peste 19 milioane de romani, un om cu educatie, un om cu o cultura adecvata.

Rep: Lasand politica deoparte, va propun sa ne intoarcem la marea dumneavoastra dragoaste, sanatatea. Ieri a fost inaugurat un ansamblu de locuinte destinate medicilor, astfel incat, sa putem oferi conditii decente de trai specialistilor care doresc sa profeseze si sa se stabileasca in Tulcea. Este indeplinirea unui vis mai vechi al dumneavoastra de pe vremea cand erati managerul Spitalului Judetean de Urgenta. Este un prim pas…

N.Z.: Este al doilea, primul a fost facut in 2001, in iunie, pe timpul primului meu mandat  de manager al spitalului. Atunci a fost initiat un proiect cu 3 blocuri, unul de garsoniere si 2 cu apartamente de 2 si 3 camere, sa putem sa-I ajutam sa-si intemeieze o familie, sa aiba si un copil, sa aiba tot confortul, sa aiba chiar si o camera de studiu. Ma bucur ca domnul presedinte Teodorescu nu a acceptat idea de garsoniere si a zis “minim 2 camere”.

(va urma)

 

Iris Ionescu

Posted in Administratie, Informatii Utile, Interviuri, Intrebari incuietoare, SanatateComments Off on SUBIECTE DE ACTUALITATE

INTREBAREA ZILEI

De cateva zile bune, prin oras, se tot plimba zgomotos o automaturatoare, cica facand curatenie.  Culmea e ca pe arterele unde “arde gazul” e curat si fara interventia utilajului cu pricina.

Interbare: De ce se tot plimba  “matura mecanica”?

a.  a ramas prea mult carburant in stocul DSP dupa nedeszapezirea din iarna care se termina

b.  peria rotativa va uza bordurile, bordurile vor fi schimbate, toata lumea multumita

c.vin alegerile

 

Ce parere aveti?

Posted in Intrebari incuietoareComments Off on INTREBAREA ZILEI