Archive | Politica

ALDE TULCEA SE PREGATESTE DE ALEGERI

COMUNICAT DE PRESA

Biroul Politic Municipal ALDE Tulcea, aduce la cunostinta membrilor ALDE ca a hotarat sa convoace Adunarea  Generala  a organizatiei municipale pentru realegerea structurilor de conducere.

In cadrul acestei adunari se vor alege in conformitate cu prevederile statutare, delegatii la Conferinta Judeteana  a Filialei Teritoriale ALDE Tulcea ( norma de reprezentare stabilita fiind de 1 la 5 din numarul total de membrii )

Adunarea Generala se convoaca in data de 08. Aprilie 2017 orele 11:00 la Sala Mihail Kogalniceanu din Tulcea.

Facem precizarea ca pana la aceasta data vor si realese conducerile organizatiilor de femei, tineret, pensionari.

Presedinte Org Municipala ALDE

MARIUS TUDORIE

Posted in PoliticaComments (0)

TULCEA ARE UN REPREZENTANT ÎN COMISIA DE MUNCĂ ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR!

Deputatul PSD Anişoara Radu a participat în această săptămână la o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor şi fundaţiilor care furnizează servicii sociale în baza Legii 34/1998.
Întâlnirea a avut loc la Comisia de Muncă şi Protecţie Socială, comisie din care face parte deputatul de Tulcea Anişoara Radu.
La dezbatere au participat reprezentanţi ai Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), Confederația Caritas România, Federația Dizabnet, a furnizorilor de servicii sociale din domeniul dizabilității, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului (FONPC), Coaliția SenioriNet, a furnizorilor de servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici.
„Discuţiile au avut ca subiect reducerea alocării bugetare destinate subvențiilor acordate asociațiilor și fundațiilor care furnizează servicii sociale, în baza Legii 34/1998.
Organizațiile solicită sprijinul pentru găsirea, alături de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, precum și a Ministerului Finanțelor, a unor măsuri de compensare a efectelor negative generate de reducerea alocărilor bugetare aferente sistemului de subvenții pentru serviciile sociale furnizate de organizațiile neguvernamentale care au obținut punctaj eligibil pentru obținerea subvenționării conform evaluărilor dosarelor, în baza Legii nr. 34/1998, începând cu 1 februarie 2017 “a declarat deputatul tulcean Anişoara Radu.
Bugetul inițial propus prin Ordinul nr. 2324 din 29.12.2016, în urma competiției anuale de dosare depuse de furnizorii de servicii sociale, din lua octombrie 2016 – 27.439.027 lei.
Numărul furnizorilor care au depășit punctajul de 60 de puncte, conform Normelor de implementare a Legii 34/1998: 155 de asociații și fundații, cu 325 de puncte de lucru, având în total un număr de 13.653 beneficiari.

Posted in PoliticaComments (0)

ALEGERI PARLAMENTARE – REZULTATE FINALE, CIRCUMSCRIPTIA ELECTORALA 38, JUDETUL TULCEA

 

stampila-vot-referendumCompetitori electorali care au depasit pragul electoral si care asteapta mandate de parlamentari.

 

SENAT

PSD – 34647 voturi –  51.94%

PNL – 13507 voturi – 20.25@

PMP – 4930 voturi – 7.39%

ALDE – 4149 voturi – 6.22%

USR – 4033 voturi – 6.04%

 

CAMERA DEPUTATILOR

PSD – 32918 voturi –  49.44%

PNL – 12506 voturi – 18.78@

PMP – 4810 voturi – 7.22%

ALDE – 4038 voturi – 6.06%

USR – 3552 voturi – 5.33%

Repartizarea mandatelor  se va face de catre Biroul Electoral Central, cel mai probabil azi, 13.12.2016.

 

Posted in Evenimente, PoliticaComments (0)

VICTOR PONTA ESTE INCREZATOR IN VICTORIA PSD LA ALEGERILE DE DUMINICA

Aflat azi in vizita la Tulcea, fostul premier Victor Ponta a afirmat in cadrul conferintei de presa ce a urmat intalnirii cu activul de partid ca, “este si normal ca romanii sa voteze PSD duminica, pentru ca noi suntem singurii care venim cu un program de guvernare, cu solutii identificate la problemele romanilor. Cu siguranta romanii au vazut care a fost situatia in tara in perioada 2012-2015 si vad care este si situatia din 2016, dupa un an de guvernare Ciolos.Ministrii domnului Ciolos nu au facut altceva decat sa foloseasca posturile guvernamentale pentru a fi propulsati pe niste functii cu salarii mai bine platite fata de cele pe care le aveau inainte de a fi membrii ai executivului. PNL si Alina Gorghiu asteapta ca noua sa ni se faca dosare si ei asa sa castige alegerile.”

 

Ca exemplu a dat-o pe actuala ministra a mediului Critiana Pasca-Palmer care in curand va lucra ca director la ONU, altii urmand sa plece la Comisia Europeana, BEI, BERD, etc, postul de ministru, in opinia lui Ponta contribuid doar la imbunatatilea CV-ului si atat.

Dupa intalnirea cu presa, Victor Ponta, insotit de catre presedintele PSD Tulcea, Horia Teodorescu si de candidatii social-democratilor pentru mandatele de parlamentari, a plecat spre Babadag.

(vom reveni)

 

 

Posted in PoliticaComments (0)

DR.NEVISER ZAHARCU MULTUMESTE TULCENILOR

Dragi tulceni!

Ajutorul dumnevoastră de până acum a fost neprețuit! Să îmi dea sănătate bunul Dumnezeu să mă ridic la înălțimea sprijinului vostru! Vă mulțumesc pentru tot și vă rog să ne mobilizăm, ca și până acum, și în ultima săptămână a campaniei electorale!
Împreună vom reuși!
Vă mulțumesc!

zaharcu-poza-flyer

Posted in Diverse, PoliticaComments (0)

Lucruri anormale in campania electorala

In opinia vicepresdintelui ALDE, Teodor Melescanu care a vizitat Tulcea la sfarsitul saptamanii trecute, actuala campanie electorala este una “ciudata”, lipsesc dinamismul, dezbaterea de idei si programe.”Unul din cele mai grave lucruri care s-au intamplat e faptul ca in plina campanie electorala Autoritatea Electorala permanenta, organismul creat pentru a asigura buna desfasurare a alegerilor, este lasata fara sef. Pentru mine, asta foarte multe semne de intrebare cu privire la modul in care AEP va putea sa-si indeplineasca atributiile”declara Melescanu la conferinta de presa de sambata trecuta.

In opinia liderului ALDE, din cauza slabei mediatizari a scrutinului electoral si a importantei acestora, in mediul rurral, foarte multi romani nici macar nu stiu ca pe 11 decembrie vor avea loc alegeri parlamentare.

Foto: Teodor Melescanu si Petre Badea, prim-vicepresedinte ALDE Tulcea, candidat pentru Camera Deputatilor

 

Posted in PoliticaComments (0)

LEGEA ALEGERILOR PARLAMENTARE, CRITICATA DUR DE ALDE

La sfarsitul saptamanii trecute, ALDE Tulcea a organizat la Sala Polivalenta din municipiu, o intalnire a membrilor si simpatizantilor sai cu doua personalitati ale acestui partid, europarlamentarul Norica Nicolai si vicepresedintele ALDE, Teodor Melescanu, fost ministru si director al SIE.  La aceasta intalnire au fost prezenti si candidatii acestuui partid la alegerile din 11 decembrie.

In cadrul conferintei de presa care a urmat, au fost atacate mai multe subiecte, printre care si legea alegerilor parlamentare, catalogata ca fiind “foarte proasta si data pe repede inainte”de catre deputatul Octavian Marius Popa si “o lege foarte proasta, facuta in buna traditie romaneasca, adoptata peste noapte, fara niciun fel de dezbatere”” in optinia eurodeputatei Norica Nicolai.

Teodor Melescanu este la randu-i dezamagit de lege. “Dezbaterile sunt legate de pesoane, de cancan. O alta chestiune grava a acestei legi este ca ea limiteaza realizarea unui obiectiv pe care toata lumea si-l propune, innoirea clasei politice. Cum poti sa dai o sansa unor oameni care nu au fost in administratie, care nu sunt cunoscuti, daca ei nu pot realiza o crestere a profilului lor”.

 

Posted in PoliticaComments (0)

„Tulcenii mi-au cerut să nu mă dau bătută, să continui munca depusă în ultimii patru ani în Parlament”

Interviu cu doamna deputat dr. Neviser Zaharcu, candidat independent la Camera Deputaţilor:

 

1. Care credeţi ca sunt motivele pentru care partidul dvs. v-a selectat pentru a ocupa aceasta poziţie pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor?

– În această campanie electorală am avut posibilitatea de a-mi decide singură candidatura, după ce PSD Tulcea a ales altă configuraţie a listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Nu am dorit să renunţ la PSD, deoarece am pus suflet şi am muncit mult în folosul acestei formaţiuni, în cei patru ani ai acestui mandat de deputat. Primul impuls a fost să renunţ la cariera politică şi să mă întorc la prima mea dragoste, pacienţii mei, cu gândul că i-am neglijat în aceşti patru ani de mandat în Parlamentul României. Am primit însă nenumărate semnale, pe toate căile posibile, de la oamenii din municipiul şi judeţul Tulcea, de la tulcenii care m-au votat în urmă cu patru ani, iar ei m-au determinat să mă înscriu în lupta pentru un nou mandat, de această dată ca independent.

2. În ce constă proiectul pe care îl oferiţi alegătorilor? Care sunt, pe scurt, principalele priorităţi pe care vă propuneţi să le urmăriţi pe durata mandatului de parlamentar?

– Tulcenii mi-au cerut să nu mă dau bătută, să continui munca depusă în ultimii patru ani în Parlament, pentru a duce la bun sfârşit proiectele legislative şi sociale începute până acum pentru ei, mai ales cele din sănătate şi sfera socială. Tulcenii care mă cunosc ştiu foarte bine că sunt un om al faptelor, nu al vorbelor, al respectării cuvântului dat, al seriozităţii şi corectitudinii. Sunt convinsă că alături de oamenii din Tulcea care susţin candidatura mea vom putea demonstra că politica se poate face cu adevărat în scopul cetăţenilor, nu doar prin prisma intereselor formaţiunilor politice şi ale celor care le finanţează.
Sper ca în mandatul viitor propunerea legislativă pentru completarea art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap să devină lege! Aceasta prevede că „Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-14 ani care prezintă probleme deosebite de alimentaţie şi administrare a tratamentului şi care se încadrează în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale, beneficiază de asistenţă şi îngrijire la domiciliu, în condiţiile prevăzute de lege.” Tot în lucru am o altă iniţiativă legislativă, pentru acordarea unei mese calde elevilor din învăţământul primar, eventual şi gimnazial. Este important să facem eforturi mai mari pentru prevenirea abandonului şcolar şi a analfabetismului, capitole la care suntem, din păcate, pe primele locuri în Europa. Trebuie să stimulăm copiii să vină la şcoală, iar pentru familiile cu greutăţi materiale luarea poverii unei mese ar fi o mană cerească!
Priorităţile mele pentru sănătate vor mai fi reînfiinţarea cabinetelor medicale şi de stomatologie şcolare, înfiinţarea de noi creşe şi grădiniţe de cartier şi pe lângă principalele unităţi economice, asigurarea de medici de familie în sistem comunitar, în contract direct cu Casa Naţională de Sănătate, prin Ministerul Sănătăţii, majorarea sporului acordat specialităţii Pediatrie la nivelul altor specialităţi deficitare, aceasta fiind singura soluţie ca în Tulcea să vină medici pediatri.
În ceea ce priveşte educaţia, voi avea iniţiative pentru diminuarea abandonului şcolar, susţinerea procesului de învăţare de acasă, pentru copiii care nu se pot deplasa spre şcoli, după Modelul „Home Schol” din ţările dezvoltate, precum şi reînfiinţarea şcolilor de arte şi meserii, aşa încât vechile îndeletniciri ale tulcenilor să fie perpetuate şi continuate de viitoarele generaţii.
Un al treilea capitol major se referă la Renaturarea Deltei Dunării. În acest sens, voi sprijini decolmatarea lacurilor şi recalibrarea canalelor care afectează cantitatea, calitatea apei, şi scăderea populaţiei de peşte, afectând Biosfera Deltei Dunării şi micşorându-i treptat fauna şi flora. De asemenea, susţin diversificarea transportului, a protejării tradiţiilor şi culturii locale, a valorificării produselor tradiţionale din Deltă. Voi contribui la implementarea unor facilităţi legislative pentru uşurarea traiului pescari. Nu în ultimul rând, voi milita ca Delta Dunării să revină comunităţilor din Deltă.
Mi-am propus să iniţiez şi alte proiecte concrete privind reducerea birocraţiei, îmbunătăţirea traiului de zi cu zi al pensionarilor, susţinerea tinerelor familii, sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a capitalului autohton, susţinerea micilor fermieri şi producători agricoli de a accesa fonduri europene, dezvoltarea şi modernizarea satelor din judeţul Tulcea, creşterea calităţii sănătăţii şi educaţiei.

3. Care este părerea dvs. despre votul pe lista de candidaţi? Care consideraţi că sunt avantajele şi dezavantajele acestui tip de vot, comparativ cu cel uninominal?

– Este evident că sistemul actual favorizează formaţiunile politice mari, în detrimentul celor recent înfiinţate şi a candidaţilor independenţi. Legea este făcută cu dedicaţie pentru marile partide şi este extrem de greu pentru un independent să câştige un mandat de parlamentar. Nici sistemul de vot uninominal nu a fost cel mai potrivit, după cum s-a văzut, deoarece un candidat care s-a clasat pe primul loc în preferinţele electoratului nu s-a regăsit ulterior în Parlament, iar în Legislativ au ajuns cei clasaţi pe locurile 2 sau 3. Sper să fiu primul deputat independent din istoria României.

Posted in PoliticaComments (0)

REDAM ROMANIA ROMANILOR!

În 11 decembrie, România își alege noul Parlamentul, într-un contextdificil atât pentru țară cât și pentru Europa, un moment în care ne este greu să credem într-o viață mai bună. Totuși, România trebuie să meargă înainte, pe calea democratică, iar 11 decembrie este ziua în care românii au puterea de a face ca mai multe voci să fie auzite în forul legislativ. Acesta este motivul pentru care eu am ales să susțin partidul ALDE.

Cred în ALDE pentru că vine cu propuneri realiste pentru români, având în spate deja o experiență de guvernare, alegând să nu vândă sloganuri fără bază reală.

Cred în ALDE pentru maniera în care și-a făcut selecția candidaților pentru Parlamentul României, plecând de la principiul că atât tinerii, cu entuziasmul lor, cât și seniorii, fiecare cu propria experiență de viață, au un loc pe listele de candidați.

Cred în partidul ALDE pentru că oamenii care îl formează și-au luat un risc, punând înainte crezul într-un partid pur liberal și refuzând să cadă pradă oportunismului politic, prin rămânerea într-o formulă sigură, care le-ar fi asigurat un post stabil. Liberalismul pur este tocmai acest curaj de a spune lucrurilor pe nume, de a-ți lua destinul în propriile mâini și de a-ți promova propriile idei.

Când ”marele partid liberal” a decis că nu mai pot face parte din rândurile lui pentru că nu sunt suficient de obedientă, am simțit o mare nedreptate, dar și o eliberare: eliberare dintr-o formulă politică care devenea tributara unor grupuri de interese obscure, în defavoarea propriilor convingeri, doar pentru a ajunge la guvernare. Așa au simțit și mulți dintre cei care se află acum în ALDE, alegând un mod onest de a face politică și punând înainte de toate interesele comunității din care fac parte.

Este și motivul pentru care partidul ALDE, plecând de la convingerea că politica este mai mult decât un joc de păpuși, a devenit necesar și merită toată susținerea noastră, a oamenilor echilibrați și onești.

După cum se spune, nu s-a inventat o formulă politică mai bună decât democrația. Faptul că avem o clasă politică ce vă nemulțumește poate fi schimbat printr-un singur mijloc: votul. Este dreptul dumneavoastră suprem și este o obligație cetățenească de a-l folosi într-o direcție bună. Cred că în acest moment politic dificil pentru țara noastră, partidul ALDE merită o șansă, pe care i-o puteți acorda în 11 decembrie!

Vă mulțumesc că sunteți alături de noi.

A voastră,

Norica Nicolai
Deputat european
Vicepreședintă a Grupului ALDE din Parlamentul European

Europarlamentarul Norica Nicolai si Domnul Teodor Melescanu si Domnul Deputat Popa Octavian Mariusva invita sambata 26.11.2016, ora 12:00 la Sala Sporturilor din Tulcea.

Posted in PoliticaComments (0)

Deputatul independent de Tulcea, Neviser Zaharcu, cere pedepsirea drastică a taţilor vinovaţi de naşterile minorelor

Deputatul independent de Tulcea, Neviser Zaharcu, a adresat o interpelare parlamentară ministrului Justiţiei, Raluca Alexandra Prună, referitor la stabilirea vinovăţiei taţilor mamelor minore.
Parlamentarul tulcean a făcut referire la Capitolul III al Codului Penal al României, referitor la Infracţiunile privitoare la viaţa sexuală. Acesta prevede la Art. 198. – Actul sexual cu un minor următoarele: „Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşita de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia. Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute în alin. 1-3 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Când fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârşită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. b) ori daca faptele prevăzute în alin. 1-4 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.
În finalul documentului, deputatul independent a solicitat ministrului Justiţiei să-i prezinte câte infracţiuni legate de art. 198 Cod Penal au fost constatate în ultimii cinci ani în România, şi în judeţul Tulcea, în special, şi câte sentinţe au fost emise şi aplicate în aceste cazuri.
„România are o creştere îngrijorătoare a numărului de minore care au născut în ultimii ani. În acelaşi timp, vinovăţia taţilor, care de cele mai multe ori nu sunt minori, a fost extrem de rar dovedită, iar pedepsele au rămas în anonimat. Cred că trebuie să plecăm de la cauze pentru a ajunge la efecte, deoarece gradul de vinovăţie în aceste cazuri este cel puţin egal. Ne-am obişnuit să condamnăm public minorele care nasc, dar nu prea vedem ce se întâmplă cu autorii acestor acte şi cum sunt ei sancţionaţi”, a conchis deputatul Neviser Zaharcu.

Biroul de Presă al deputatului independent de Tulcea Neviser Zaharcu, 22 noiembrie 2016

Posted in Politica, SanatateComments (0)