Centrul Cultural Educațional – platformă de creație și artă participativă

Centrul Cultural Educațional – platformă de creație și artă participativă

 

Comunicat de presă

Odată cu începerea unui nou an școlar vrem să reamintim atât elevilor cât și cadrelor didactice că organizația noastră desfășoară ateliere gratuite pentru elevi în cadrul proiectului ”Centrul Cultural Educațional – platformă de creație și artă participativă”, finanțat de Consiliul Județean Tulcea, cofinanțatori și parteneri Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea și Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea.

În cadrul Centrului Cultural a fost demarat încă din luna iunie atelierul de istorie ”Pe urmele strămoșilor”, care poate fi oricând accesat prin parteneriat cu Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea.

Din luna iulie la Casa Tineretului s-a deschis atelierul ” Muzica – laborator de educație”, în care elevii talentați pot beneficia gratuit de îndrumare spre performanță astfel încât să ”prindă aripi” tinere talente tulcene. Atelierul se va derula până la data de 1 decembrie, iar cei mai talentați dintre beneficiarii laboratorului vor fi prezenți pe scena Teatrului ”Jean Bart” pe data de 5 decembrie, cu începere de la orele 11, pentru susținerea momentelor artistice din cadrul Galei Voluntariatului 2015.

Începând cu 25 septembrie, în fiecare vineri, elevi din clasele pregătitoare și întâi (funcție de parteneriatele ce le vom încheia cu doamnele învățătoare) vor putea beneficia de câte o oră gratuit de vizionare de film urmată de dezbatere și discuții. Motivația acestui gen de atelier a venit din constatarea că tinerii, din an în an prezintă mai multe carențe în ceea ce privește comunicarea. ”Atacând” acest lucru de la o vârstă mică, și demarând acest gen de activitate – care sperăm să devină una permanentă, ulterior – credem că noi că putem îmbunătăți situația comunicării (și gândirii copilului asupra unui text).

Al patrulea atelier din cadrul Centrului Cultural Educațional este unul de teatru – și care este în plină desfășurare. Educarea tinerilor prin teatru (ca metodă nonformală de educație) este folositoare atât pentru dezvoltarea personală proprie, cât și pentru atragerea spectatorului (tot tânăr) spre actul de cultură. Dorind ca tinerii noștri (și cât mai mulți tulceni) să dobândească cât mai multe cunoștințe despre istoria și personalitățile tulcene, piesa noastră va fii o plimbare ”Prin Tulcea … de altădată!”. Cât privește lansarea piesei, vom reveni cu noutăți la timpul potrivit.

Pentru detalii și realizări de colaborări/ parteneriate, ne găsiți la Casa Tineretului.

Simionescu Carmen, coordonator proiect (pentru contact 0744 525 159)

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.