FOTBAL IN SALA – CUPA MUNICIPIULUI

FOTBAL IN SALA – CUPA MUNICIPIULUI

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea                  

 str. Isaccei, nr. 97, Sala Sporturilor,Tel /fax 0240513124

 e-mail: contact@ajf-tulcea.ro website:www.ajf-tulcea.ro

  

Editia 2014 – 2015                                                                                                                                             

REGULAMENTUL „CUPA MUNICIPIULUI TULCEA” la fotbal în sală

Art 1 „Cupa Municipiului Tulcea” la fotbal în sală este o competiţie oficială din calendarul AJF Tulcea deschisă – cu precădere – echipelor rezidente în Municipiul Tulcea. Meciurile se vor disputa în Sala Polivalentă, în două faze: sezon regulat, fiecare cu fiecare urmat de un turneu final eliminatoriu între primele patru echipe astfel: semifinala 1, loc 1 – loc 4, semifinala 2, loc 2 – loc 3, câştigătoarele urmând să joace Finala.

Art 2 Competiţia se organizează pe două categorii, Performanţă şi respectiv Old Boys.

a)     În categoria competiţională Performanţă au drept de participare jucători  amatori de peste 16 ani (împliniţi), clinic sănătoşi.

b)     În categoria competiţională Old Boys pot participa jucători amatori, clinic sănătoşi, născuţi până la data de 1 decembrie 1980 (inclusiv) sau care pe parcursul desfăşurării competiţiei împlinesc 35 ani. Partidele se vor desfăşura conform Legilor jocului de Fotbal în Sală cu unele amendamente legate de numărul jucătorilor, durata reprizelor şi mingea de joc.

Art 3 Sunt exclusi de la legitimarea la aceasta competitie jucatorii participanţi în competiţii organizate de LPF, FRF sau AJF-uri.

Art 4 Echipele din teren vor fi alcătuite din 5 jucători şi 1 portar pentru a se desfăşura jocul fiind necesară prezenţa a minim 4 jucători din care unul portar la startul unui joc.

Atentie! Lotul poate conţine maximum 15 jucători. La startul competitiei lotul va cuprinde minim 12 jucatori, urmand ca alti 3 să poată fi legitimati pe parcursul competiţiei. Pana la primul joc, fiecare echipa va prezenta o lista 12 jucatori (modelul se gaseste pe siteul AJF Tulcea) care sa cuprinda numele si prenumele jucatorilor, data nasterii si avand atasata in copie xerox actul de identitate pentru fiecare jucator in parte. Lista va cuprinde si trei poziţii libere care vor avea ca si Nr. Crt. R1, R2, R3 ce vor putea fi completate o singura data pe parcursul competitii si va fi semnata si parafata de medic, semnata de delegatul echipei si vizata de Asociatia Judeteana de Fotbal Tulcea.

In cazul în care pe lista se regasesc mai putin de 12 jucatori, pozitiile libere vor fi completate la Numele si prenumele cu „Loc Liber”, rubrica data nasterii fiind completata astfel 00-00-0000.

Art 5 Orice jucator se poate inscrie o singura data la un singur club pentru aceeasi editie a Cupei Municipiului.

Art 6 Fiecare meci va avea două reprize a 25 de minute, cu pauză de 5 minute. În cazul meciurilor eliminatorii, dacă rezultatul se menţine egal după cele 50 de minute regulamentare, se joacă prelungiri – două reprize a câte 5 minute fiecare; dacă egalitatea persistă, se apelează la lovituri de departajare, câte 3 de fiecare echipă, iar dacă egalitatea persistă până se face departajarea. La executarea loviturilor de departajare pot participa toţi jucătorii înscrişi pe foaia de arbitraj.

Art 6 Jucătorii vor fi obligaţi să prezinte un act de identitate oficial (B.I., C.I. sau paşaport), pentru a se putea rezolva eventualele contestaţii.

Art 7 Contestaţiile se vor judeca în fiecare zi de marţi de la ora 17.30 de către Comisia de Disciplină AJF Tulcea, cu achitarea taxei de contestaţie (100 lei) la sediul AJF Tulcea în cel mult 24 de ore de la disputarea jocului. Contestaţia se face pentru un singur jucător în parte. În caz de nerespectare a acestor condiţii, echipa în culpă va pierde automat meciul respectiv, iar la o a doua abatere poate fi exclusă din competiţie.

Art 8 Pe raportul de arbitraj vor fi nominalizate persoanele oficiale ale fiecarei echipe care vor lua loc pe banca de rezerve, numarul acestora neputand fi mai mare de 3 (trei) persoane. Nu se admit persoane minore in calitate de oficiali.

Art 9 Un jucător eliminat într-o partidă poate fi înlocuit de un coechipier în acea partidă, după ce echipa împotriva căreia s-a dictat sancţiunea a jucat 2 minute în inferioritate numerică, indiferent dacă s-a marcat sau nu vreun gol. Jucătorul eliminat este suspendat automat cel puţin pentru partida următoare.

Oficiali ai jocului sunt:

-2 arbitrii

-1 observator

-medic(asistent medical)

Art 10 Când Regulamentul de Fotbal în Sală intră în contradicţie cu regulamentul competiţiei se acceptă prevederile din acest Regulament.

 

Cheltuieli administrative şi premii

Câştigătoarele celor două competiţii, Performanţă şi Old Boys, vor primi din partea organizatorilor cupe, diplome, medalii , tricouri, materiale sportive, masa festiva oferita de Asociatia Judeteana de Fotbal Tulcea.

Premiile in bani vor fi acordate astfel:

–       Locul I – 1000 lei

–       Locul II-    500 lei

Cartonaşul galben – amendă 5 lei

Cartonaşul roşu: – amendă 20 lei dacă este rezultat din 2 galbene plus o etapă suspendare. Pentru eliminare directă Comisia de disciplină a AJF Tulcea, în baza Regulamentului Disciplinar FRF, va stabili valoarea amenzii şi etapele de suspendare. Contravaloarea cartonaselor galbene se achita la sfarsitul fiecarui meci in care au fost acordate. Neplata cartonaselor duce la neprogramarea echipei.

Transferul între echipe este INTERZIS pe parcursul competitiei.

Taxa de paticipare-premiere este de 300 de lei şi se achită înaintea primului meci.

COSTURI/meci

2 arbitrii    –       50 lei brut

1 observator     15 lei brut

1 asist.medical 15 lei brut

Total barem      80 lei brut

Inchiriere sala  100 lei net

Total meci         180 lei : 2 echipe = 90 lei/meci