Categorie | Cultura, Evenimente

LACRIMILE CERULUI – Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei

LACRIMILE CERULUI – Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei
19 OCTOMBRIE – 10 NOIEMBRIE 2016
Deschiderea expoziției: miercuri, 19 octombrie 2016, ora 11:00, Casa Avramide
Asociaţia culturală „pictor Octavian Smigelschi” din Sibiu, în colaborare cu Complexul Muzeal Bistriţa –Năsăud, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Institutul de cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, aduce în faţa publicului vizitator o colecţie de icoane vechi din arealul transilvănean, reunite sub genericul „Lacrimile Cerului”.

Bisericile din Transilvania adăpostesc tezaure nepreţuite de icoane, majoritatea locale, altele aduse din diferite centre ale Transilvaniei sau din Moldova. În Transilvania, icoane interesante există pretutindeni, din zona Făgăraş –Sibiu continuând în zona Sebeş, sau Cluj, Bistriţa sau Sălaj. Pictura de icoane prezintă aici o diversitate nebănuită şi un interes artistic deosebit. Înţelegerea temelor, arhaismul interpretării, realismul viu al tratării chipurilor şi caracterul narativ legat de detaliul pitoresc dau acestor icoane valoarea unor documente de interpretare folclorică a filozofiei şi a dogmei creştine.

În pictura de icoane, ca şi în pictura murală, cu tot caracterul ei tradiţional, s-au înregistrat o serie de elemente mai noi ale Renaşterii artei şi barocului. Ele se datorează contactului cu arta maghiară şi săsească a Transilvaniei, dar şi a pătrunderii barocului austriac şi a elementelor de Renaştere din Polonia şi Slovacia.

Icoanele împărăteşti din zona Bistriţei, datate din primele decenii ale secolului al XVII-lea în stilul picturii post-bizantine, sunt marcate de un puternic grafism. Chenarul lat, pictat cu motive vegetale de sorginte renascentistă, rozetele sculptate şi aplicate, împrumută icoanei o pregnantă notă decorativă.

Cromatica multora dintre ele, dominată de roşu, verde sau albastru, imprimă picturii o notă populară, plină de farmec şi poezie.

Conservând încă tehnica şi regulile compoziţionale, icoana capătă totuşi un evident caracter decorativ, trădând o înnoire certă a modalităţilor de expresie plastică.

În ceea ce priveşte pictura pe sticlă din Transilvania, aceasta îşi are originea în pictura de factură populară ce s-a practicat în Bavaria, Austria, Boemia, începând cu a doua jumătate a secolului a XVIII-lea şi care va pătrunde şi în spaţiul intracarpatic, cu ocazia diferitelor pelerinaje, în special la Nicula.

Această zestre de artă sacră a fost creată de iconari ţărani al căror nume istoria nu ni l-a transmis decât în parte. Meşterul anonim, de obicei ţăran, mai mult sau mai puţin talentat ori instruit, va crea uneori opere originale, pline de pitoresc, prin îmbinarea elementelor tradiţionale cu fantezie alimentată de scrierile hagiografice, de legende ori povestiri.

Zugravii au apropiat icoana pe sticlă de sufletul credincioşilor ţărani, neştiutori de carte pentru care aceasta a fost Evanghelia exprimată în linii şi culori, prin „umanizarea” persoanelor sfinte, expresiile acestora fiind fireşti, neavând nimic din hieratismul recomandat de iconografia bizantină.

Chipul Maicii Domnului din icoanele Transilvaniei, indiferent de tipul iconografic redat exprimă gingăşie şi prospeţime cum nu se poate vedea în arta cultă. Reprezentându-o astfel pe Maica Domnului, iconarul şi-a pus, în sclipirea cristalină a ciobului de sticlă, ceva din sufletul lui şi a timpurilor sale.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.