Categorie | Administratie

Președintele Consiliului Județean Tulcea, cetățean de onoare al Orașului Suzhou din China

Președintele Consiliului Județean Tulcea, cetățean de onoare al Orașului Suzhou din China

Săptămâna trecută, o delegație a Consiliului Județean Tulcea, condusă de președintele Horia Teodorescu, a efectuat o vizită de lucru în Suzhou, China, acolo unde, în cadrul unei scurte ceremonii oficiale, președintelui tulcean i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al orașului Suzhou.

 

Ideea a venit de la autoritățile chineze, cu o susținere puternică din partea medicilor din cadrul Spitalului Municipal Suzhou, care, în parteneriat cu specialiști tulceni, s-au implicat, de-a lungul anilor, într-o serie de schimburi de experiență și campanii umanitare.

Amintim faptul că protocolul dintre Consiliul Județean Tulcea și Spitalul Municipal Suzhou a fost semnat, prima dată, în septembrie 2012.

Cinci cetățeni de onoare

„Este o deosebită onoare pentru mine să primesc un astfel de titlu decernat de partenerii noștri chinezi. Această distincție de care mă bucur astăzi, în calitate de președinte al județului  înfrățit cu regiunea Suzhou, reprezintă o reconfirmare a faptului că suntem pe drumul cel bun, că relația dintre România și China în general și cea dintre Tulcea și Suzhou în particular au căpătat noi valențe și că trebuie să persistăm în creionarea principalelor direcții de acțiune comune, în beneficiul ambilor parteneri. Aș dori să le mulțumesc medicilor din Spitalul Municipal Suzhou pentru modul în care s-au mobilizat și au susținut acordarea acestui titlu extrem de onorant pentru întreg județul Tulcea“, a transmis, în cadrul ceremonialului, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Documentul care conferă acest titlu onorific, precum și placheta au fost înmânate de primarul din Suzhou, LI Yaping.

În aceeași zi au mai primit titlul de cetățean de onoare Nathanael Dwight Pelton,USA,profesor în cadrul Școlii de Limbi Străine din Suzhou, Christian Heinz Sommer, Germany,director al Centrului German din Taicang, Lim King Boon,Singapore,vicepreședinte al Parcului Industrial de Dezvoltare China-Singapore Suzhou și Nenad Zvonarek,Croația,antrenor al echipei de handbal masculin din Privincia Jiangsu.

Aspect concret al relației cu Suzhou

Această relație de prietenie, parafată în urma semnării Protocolului de Înfrățire la data de 20 septembrie 1995 a ajuns la maturitate și discutăm, în aceste zile, despre un aspect extrem de concret al relației dintre cele două regiuni – română, respectiv chineză.

Pornind de la discuții despre schimburi economice si comerciale, la posibilitatea cooperării în domeniile economic, tehnico-științific, cultural, sport, sănătate, învățământ, am ajuns, începând cu anul 2012, la un alt nivel al relației dintre cele două unități administrativ teritoriale.

De acum cinci ani, relaţia bilaterală cu Municipalitatea Suzhou din Republica Populara Chineza a cunoscut o intensificare a vizitelor reciproce, hotărându-se exploatarea dimensiunilor medicinei tradiţionale chineze şi implementarea acestor tehnici străvechi şi în judeţul Tulcea.

„Cred că trebuie să apreciem, în acest context,  receptivitatea partenerilor noștri chinezi la propunerile noastre, dar și implicarea lor în realizarea unor activități extrem de utile pentru parteneriatul nostru.  Vă mulțumesc pentru onoarea de a-mi acorda acest titlu și vă asigur de toate aprecierea și de tot respectul meu și al colegilor mei!“, a mai transmis președintele CJ Tulcea.

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.