| Programul Operaţional pentru Pescuit, lansat şi la Tulcea |
|
|
În cursul acestei săptămâni, a avut loc, la Sala "Kogălniceanu" a Consiliului Judeţean Tulcea, lansarea Programului Operaţional pentru Pescuit - dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti, eveniment organizat de Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La dezbatere au participat reprezentanţi ai CJ şi Prefecturii Tulcea, ARBDD, a Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului, reprezentanţi ai administraţiilor publice locale din judeţele Brăila şi Galaţi, precum şi un număr considerabil de reprezentanţi ai societăţii civile şi ai sectorului privat. "Obiectivul principal al seminarului a fost informarea corectă privind măsurile şi activităţile aferente Axei 4, precum şi calendarul de implementare al acestei axe pentru anul 2010. De asemenea, o importanţă deosebită a fost acordată prezentării modalităţilor concrete de sprijinire a grupurilor parteneriale locale (GL-uri) interesate în dezvoltarea şi implementarea unor strategii integrate de dezvoltare locală în zonele pescăreşti", se precizează în comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 al României este finanţat din FEP, fiindu-i alocat, pentru întreaga perioadă programată, un buget de 307.618.942,7 euro, din care 230.714.207 euro reprezintă contribuţia FEP. Pentru derularea măsurilor din Axa 4 au fost alocate, din FEP, 100 milioane de euro. Spre deosebire de Axele Prioritate 1,2 şi 3 ale POP, care propun măsuri pentru sprijinirea dezvoltării pe verticală a sectorului pescăresc, Axa Prioritară 4 susţine identificarea unor soluţii pentru problemele de ordin economic, social şi de mediu, generate de fenomenul de epuizare a stocurilor de peşte şi declinul activităţilor de pescuit. Aşa cum s-a precizat în timpul interesantelor dezbateri, scopul acestor măsuri este de a ajuta comunităţile din zonele pescăreşti să găsească noi resurse sustenabile pentru diversificarea activităţilor economice şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pe termen lung
Set as favorite
Bookmark
Email this
Hits: 92 Comments (0)
![]() Write comment
|