Tag Archive | "Avocatul Poporului"

Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Luni 26 noiembrie  2018, începând cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie. Înscrierile se pot face la tel: 0241 550 544.

  • Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice. Este important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în care poate acţiona Avocatul Poporului.
  • Acestea sunt:

– drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

– drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

– armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

– proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite.

Posted in Informatii UtileComments (0)

Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Luni 22 octombrie  2018, începând cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie. Înscrierile se pot face la tel: 0241 550 544.

  • Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice. Este important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în care poate acţiona Avocatul Poporului.
  • Acestea sunt:

– drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

– drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

– armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

– proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite.

Posted in EvenimenteComments (0)

Avocatul Poporului continuă acordareaaudienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Luni, 21 mai 2018, încend cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei
Avocatul Poporului Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe
cetăţenilor judului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul
Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru
operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din
care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente
justi$cative, în copie. Înscrierile se pot face la tel: 0241 550 544.
1 Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice. Este
important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în
care poate acţiona Avocatul Poporului.
2 Acestea sunt:
– drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte
religioase şi minorităţi naţionale;
– drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu
handicap;
– armată, justiţie, poliţie, penitenciare;
– proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite

Posted in EvenimenteComments (0)

Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Luni, 26 martie 2018, începând cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie. Înscrierile se pot face la tel: 0241 550 544.

  • Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice. Este important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în care poate acţiona Avocatul Poporului.
  • Acestea sunt:

– drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

– drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

– armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

– proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite.

Posted in Informatii UtileComments (0)

Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Luni, 17 octombrie 2016, începând cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie. Înscrierile se pot face la tel: 0241 550 544.

  • Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice. Este important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în care poate acţiona Avocatul Poporului.
  • Acestea sunt:

– drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

– drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

– armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

– proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite.

Posted in Informatii UtileComments (0)

Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Luni 26 Ianuarie 2015, începând cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.

  • Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice. Este important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în care poate acţiona Avocatul Poporului.
  • Acestea sunt:

– drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

– drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

– armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

– proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite.

Posted in Evenimente, Informatii UtileComentariile sunt închise pentru Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Luni, 8 decembrie 2014, începând cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.

Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice. Este important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în care poate acţiona Avocatul Poporului.

Acestea sunt:

– drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

– drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

– armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

– proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite.

Posted in Informatii UtileComentariile sunt închise pentru Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

AVOCATUL POPORULUI-PROGRAM AUDIETNE LUNA OCTOMBRIE 2014

Luni, 27 octombrie 2014, începând cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.

Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice. Este important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în care poate acţiona Avocatul Poporului.

Acestea sunt:

– drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

– drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

– armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

– proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite.

Posted in Informatii UtileComentariile sunt închise pentru AVOCATUL POPORULUI-PROGRAM AUDIETNE LUNA OCTOMBRIE 2014

Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Luni, 22 septembrie 2014, începând cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.

Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice. Este important de reţinut faptul că legea dispune patru domenii de activitate, în care poate acţiona Avocatul Poporului.

Acestea sunt:

– drepturile omului, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;

– drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;

– armată, justiţie, poliţie, penitenciare;

– proprietate, muncă, protecţie socială, taxe şi impozite.

Posted in Administratie, Evenimente, Informatii UtileComentariile sunt închise pentru Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Avocatul Poporului continuă acordarea audienţelor cetăţenilor din judeţul Tulcea

Luni, 25 august 2014, începând cu ora 10.00, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa, vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Tulcea, la sediul Prefecturii. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.