Tag Archive | "pnl"

ALEGERI ALE TINERETULUI LIBERAL DIN JUDEȚUL TULCEA


Sâmbătă, 21 octombrie 2017, a avut loc Consiliul de Coordonare Județean a organizației de tineret a Filialei Tulcea al Partidului Național Liberal, în care au fost alesi membrii Biroului Politic.
Au participat tineri din municipiu și județ, precum și reprezentanți ai conducerii liberale județene.
În funcția de președinte a fost reconfirmat George ȘINGHI, iar echipa a fost completată de mulți lideri ai organizațiilor locale de tineret:
– Dumitru NURCIU, vicepresedinte,
– Viorel ARMĂSARU, secretar general,
– Andra-Lavinia FOCA, secretar general adjunct,
– vicepreședinții Alexandru POPA, George CAZACU, Alexandru JIANU, Cristian ANGHELACHE și Daniel SABANGEANU.
– membrii Nicoleta CHIRIAC, Marius STANCIU,,  Cristian COICHECI, Cristina MOGOȘ, Marius ANGHELUȚĂ, Marian CARP, Marius MIHAI și Vlad VASILIU.
– președinta  comisiei CJEREL a fost aleasă Adelina URSE.
Totodată în această ședință s-a stabilit și delegația formată din 19 membri, care va reprezenta județul la alegerile naționale ale TNL, care vor avea Duminică, 22 octombrie, în București, la Palatul Parlamentului.

Mult succes organizației județene de tineret, ambiție și responsabilitate tinerilor noștri!

Eu știu că sunteți niște oameni frumoși și deștepți! Inconjurati-vă doar de oameni ca voi, pentru că ,,prin unire se fac fapte mari”!

Ștefan ILIE

Posted in PoliticaComments (0)

ALEGERI PARLAMENTARE – REZULTATE FINALE, CIRCUMSCRIPTIA ELECTORALA 38, JUDETUL TULCEA


 

stampila-vot-referendumCompetitori electorali care au depasit pragul electoral si care asteapta mandate de parlamentari.

 

SENAT

PSD – 34647 voturi –  51.94%

PNL – 13507 voturi – 20.25@

PMP – 4930 voturi – 7.39%

ALDE – 4149 voturi – 6.22%

USR – 4033 voturi – 6.04%

 

CAMERA DEPUTATILOR

PSD – 32918 voturi –  49.44%

PNL – 12506 voturi – 18.78@

PMP – 4810 voturi – 7.22%

ALDE – 4038 voturi – 6.06%

USR – 3552 voturi – 5.33%

Repartizarea mandatelor  se va face de catre Biroul Electoral Central, cel mai probabil azi, 13.12.2016.

 

Posted in Evenimente, PoliticaComments (0)

POLITICI ÎN SPRIJINUL FAMILIILOR ACTIVE, ÎN VEDEREA REFACERII ECHILIBRULUI DEMOGRAFIC ÎN ROMÂNIA


Reunit luni, 18 ianuarie, Biroul politic naţional a doptat o REZOLUȚIE PRIVIND REALIZAREA PROIECTULUI: POLITICI ÎN SPRIJINUL FAMILIILOR ACTIVE, ÎN VEDEREA REFACERII ECHILIBRULUI DEMOGRAFIC ÎN ROMÂNIA

 

 

Preambul

 

Date statistice referitoare la scăderea populației și prognoze privind menținerea trendului de scădere a numărului de locuitori din România pentru perioada urmatoare sunt îngrijoratoare. Autoritați de la nivelul cel mai înalt atrag atenția asupra  necesitații  dezbaterii în societate a problemei referitoare la demografie și asupra necesitații unei viziuni unitare pe termen lung pentru soluționarea acestei probleme.

 

Lipsesc politicile publice susținute constant, politici coerente pentru a sprijini familiile tinere să devină parinți, în special a celor active, cu consecinţe dezastruoase şi dezechilibre ale relaţiilor economice şi macrosociale.

 

Vă propunem să fim parte a unui proiect public de importanță majoră, un proiect social care trece de orice doctrina politică ținând seama de prezervarea valorilor creștine. In fapt vorbim despre familie, despre societate si despre refacerea echilibrului demografic. Prin acest proiect, de fapt, lansăm o dezbatere publică amplă asupra unei teme la care toate partidele trebuie sa răspundă.

 

Grupul Parlamentar PNL și Organizația Femeilor Liberale pot fi cei care doar inițiază această mișcare pentru că există o preocupare constantă a parlamentarilor și a femeilor liberale în legatură cu acest subiect.

 

Dificultăți în achiziționarea de locuințe pentru tineri; locuri insuficiente în gradinițe și creșe; dificultăți în asigurarea  siguranței  și supravegherii copilului după orele de școală până la finalizarea programului de lucru a părinților; un sistem de educație care nu oferă perspective absolvenților de liceu sau facultate; măsuri fiscale insuficiente pentru sprijinirea familiilor active cu copii – sunt câteva dintre problemele care revin constant în discuții în societate.

 

Pentru a răspunde acestor probleme considerăm că ar trebui realizat un pachet legislativ coerent și transectorial care să fie apoi aprobat și implementat.

 

Avand in vedere cele de mai sus,

 

Biroul Permanent Naţional al PNL decide următoarele:

 

  1. PNL consideră că reducerea  populației României în ultimii 25 de ani și perspectiva sumbră pentru urmatorii ani, în lipsa unor politici publice, vor avea consecințe grave pentru societate

 

  1. PNL recunoaște necesitatea demararii unei dezbateri în societatea românească pentru identificarea cauzelor scăderii populației și găsirea  soluțiilor pentru refacerea echilibrului demografic

 

  1. PNL mandatează Grupul Parlamentar Liberal și Organizația Femeilor Liberale să coordoneze proiectul, să initieze, să dezbată și să depună în Parlament, la începutul lunii iunie 2016, pachetul legislativ în sprijinul familiilor active, pachet care să vină cu soluții concrete aplicate pe termen mediu și lung pentru refacerea echilibrului demografic

 

  1. PNL este conştient de necesitatea unui suport din partea forţelor civice şi politice pentru aprobarea acestui pachet legislativ si mandatează Grupul Parlamentar Liberal și Organizația Femeilor Liberale să demareze colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale şi formaţiuni politice, în vederea susţinerii în Parlament a acestuia .

 

18 ianuarie 2016

 

 

Posted in PoliticaComments (0)

LIBERALII SUNT IN PLINA PROCEDURA DE DESEMNARE A CANDIDATILOR LA ALEGERILE LOCALE DIN VARA


PNL NOUVineri, 8 ianuarie, a avut loc sedinta Comitetului Judetean Executiv al PNL Tulcea, cu urmatoarea ordine de zi: stabilirea procedurii de desemnare a candidatului PNL functia de presedinte al Consiliului judetean, si votarea candidatilor la primariile unitatilor administrative teritoriale, acolo unde in urma sondajelor sau a deciziilor comitetelor locale executive acestia au fost stabiliti.

 

Conform deciziei BPN din 21 de cembrie, pana pe data 1 februarie 2016 fiecare filiala a PNL trebuie sa-si desemnaze candidatii la functia de presedinte al Consiliului judetean. Acestia trebuie sa intocmeasca si sa prezinte  public programul de dezvoltare al al judetului care sa fie aprobat in forurile statutare.   CJEx a stabilit in sedinta de vineri ca pana pe data de 15 ianuarie sa fie depuse cererile de catre cei care  vor intra in cursa pentru desemnarea ca si candidat al filialei la functia de presedinte al Consiliului judetean, urmand ca aceste candidaturi sa fie validate in CJEx pe data de 22 ianuarie. Votul final va fi dat de catre Biroul Politic Judetean pe data de 30 ianuarie, acolo unde cei 70 de membri vor stabili cine va fi in fruntea listei de consilieri judeteni la alegerile din iunie 2016.

 

Cat priveste validarea candidatilor la functia de primar pentru comunele si orasele tulcene, in PNL s-a  desfasurat in ultimile luni ale anului trecut un proces intern de selectie si desemnare a acestora. In filialele unde au fost inregistrate mai multe candidaturi si unde PNL nu are primar in functie au fost efectuate sondaje de opinie. Acolo unde a fost un singur candidat la functia de primar, sau unde comitetele locale executive si-au desemnat candidatul in urma unor dezbateri si a votului, nu s-au mai realizat sondaje. In urma acestor proceduri urmate de votul de vineri din cadrul CJEx  au fost desemnati candidatii de primari in 44 din cele 51 de filiale locale ale PNL.

Candidatii la primariile din judet vor ocupa functia de  presedinte unic al filialei locale, renuntandu-se astfel la conducerea bicefala prin copresedinti.

Pentru filialele in care nu au fost desemnati candidati la functia de primar, vor fi efectuate sondaje de opinie si vor fi votate candidaturile pana cel tarziu pe data de 1 martie.

Toti candidatii PNL la legerile locale din iunie trebuie sa respecte criteriile de integritate adoptate la Consiliul National din 11 decembrie. Este pentru prima data in Romania cand un partid politic de anvergura PNL – care este si primul partid politic în optiunea electoratului – vobeste atat de serios despre profesionalism si integritate in desemnarea candidatilor sai la alegerile locale. PNL si-a asumat rolul de motor al reformei politice, fiind partidul cu cel mai mare nivel de asteptare din partea cetatenilor.

PNL a inteles ce trebuie sa faca pentru a veni cu oferta la nivelul asteptarilor electoratului si, de aceea, isi asuma criterii clare de integritate pentru a structura o oferta electorala care sa fie compatibila cu dorinta romanilor si care sa maximizeze sansele de succes in alegerile locale din 2016.  Punctele principale ale solicitarilor venite din partea societatii se regasesc în agenda fixata de PNL in ceea ce priveste modul de desemnare a candidatilor la alegerile locale.

 

Departamentul de comunicare al PNL Tulcea

 

Posted in PoliticaComments (0)

CONSILIUL NATIONAL AL PNL-COMUNICAT DE PRESA


Consiliul Naţional al PNL s-a întrunit vineri, la Palatul Parlamentului, pentru  adoptarea criteriilor de integritate pentru candidaţi si accelerarea procesului de fuziune a formaţiunii. Reuniunea, la care au participat peste 700 de membri – între aceştia aflandu-se şi 11 liberali tulceni – este semnalul ca PNL este în linie dreaptă în ceea ce priveşte alegerile de anul viitor. PNL va castiga alegerile din 2016 pentru că, pe langă faptul că a înteles ce-şi doresc românii de la  politicieni, prin măsurile adoptate,  este ferm hotărât să incheie cât mai repede  procesul de formare al celui mai important partid de dreapta din Romania.

Faptul că două partide, fostul PNL şi fostul PDL, s-au unit într-un partid mare, principala contrapondere la PSD, este o mare reuşită. Nu doar pentru noi, ci şi pentru societatea românească. Să uneşti două partide trecând peste orgolii, peste trecutul de tensiuni şi adversităţi, nu este deloc puţin într-o societate care îşi caută încă solidaritatea.

Procesul de unire început anul trecut a fost unul de avangardă pe drumul solidarităţii. Alegerile prezidenţiale de anul trecut  ne-au arătat că am înţeles, la vremea respectivă, ce-şi dorea societatea românească la doar trei luni de la decizia de fuziune. Dacă nu făceam pasul către unificare, astăzi politica şi societatea ar fi fost  sub controlul total al PSD-ului. Dacă dreapta româneasca nu se unea, Klaus Johannis n-ar fi fost astăzi Preşedintele României.

În sensul incheierii procesului de fuziune, Consiliul Naţional de vineri  adoptat măsuri importante. A fost creată  funcţia unică de Secretar general al PNL şi desemnat domnul Ilie Bolojan, primarul Oradei. De asemenea, Organizaţia PNL Bucureşti nu mai este condusă de doi copresedinţi ci de un preşedinte unic, domnul Cătălin Predoiu. În teritoriu, candidaţii la primărie vor deveni si preşedinţii organizaţiilor locale ale PNL, astfel că vor dispărea funcţiile de copreşedinţi.

PNL a fost şi a rămas principalul susţinător al independenţei justiţiei şi al statului de drept în Parlamentul actual. Cu toate lipsurile, scăderile şi greşelile noastre, noi am fost şi suntem principala forţă care a contribuit pe plan politic, la occidentalizarea, la modernizarea României.

Am fost singura forţă de opoziţie faţă de o guvernare catastrofală dar bună de gură şi profesionistă în propaganda otrăvită. Am adus în faţa opiniei publice abuzurile, minciunile şi nerealizările guvernării  PSD-Ponta.

PNL a adoptat la Consiliul Naţional cele mai dure criterii de integritate pentru candidaţi deoarece ştie că nu exista  altă cale decât reforma clasei politice înţeleasă ca înnoire şi profesionalizare pe bază de competenţe, merite şi integritate.

Politicienii trebuie să înţeleaga că nimeni nu este proprietarul unui loc în Parlament sau în administraţie. După cum nimeni nu este proprietarul partidului. Vor fi deschise şi mai larg porţile partidului, iar criteriile de integritate votate la Consiliul National fac parte dintr-un proces mai cuprinzător de construcţie şi modernizare a PNL.

 Criterii de integritate pentru candidaturile în numele Partidului Naţional Liberal:

 

  1. Lustraţie
  2. Să nu fi fost membru sau colaborator al fostei Securităţi şi să nu fi fost dovedit ofiţer acoperit;
  3. Să nu fi deţinut funcţii retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel.

 

  1. Traseism

Să nu îşi fi schimbat apartenenţa politică astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni.

 

  1. Nepotism

Să nu fi angajat în funcţii, în cadrul institutiilor publice pe care le-a condus sau le conduce, soţul/soţia, rude sau afini de gradul I.

 

  1. Contracte cu statul

Să nu fie parte în afaceri sau contracte cu instituţia pentru care candidează sau în instituţii din subordinea acesteia.

 

  1. Fals în declaraţii

Să nu aibă neregului sau falsuri constatate prin decizii definitive, în declaraţia de avere sau interese.

 

  1. Incompatibilitate şi conflict de interese

Să nu se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibiltate sau conflict de interese.

 

  1. Atitudini discriminatorii

Să nu fi avut declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii constatate prin hotărâri definitive.

 

  1. Datorii la buget

Să nu înregistreze datorii la bugetul local, mai vechi de un an, în calitate de persoană fizică.

 

  1. Plagiat

Să nu fi fost dovedit prin hotărări judecătoreşti definitive că a obţinut diplome sau alte titluri prin plagiat.

 

  1. Probleme penale
  2. Să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracţiune de corupţie, pentru infracţiuni comise cu violenţă sau pentru alte infracţiuni cu intenţie;
  3. Să nu fi început împotriva sa urmărirea penală pentru infracţiuni de luare/dare de mită sau infracţiuni comise cu violenă;
  4. Să nu fi fost trimis în judecată pentru alte infracţiuni comise cu intenţie;
  5. Să nu se afle într-o măsură preventivă – arest, arest la domiciliu sau control judiciar pentru orice infracţiune cu intenţie.

Posted in Evenimente, PoliticaComments (0)

PNL susţine adoptarea în regim de urgenţă a unui Cod de Integritate pentru funcţiile publice


Partidul Național Liberal consideră că adoptarea unui Cod de Integritate pentru Funcţiile Publice este necesară pentru încurajarea integrităţii şi prevenirea corupţiei, un cod general, care să se refere la toate funcţiile publice – elective sau numite, locale sau naţionale care să privească şi regimul conflictelor de interese si se referă la îndeplinirea cu integritate a unei funcţii publice.

Dat fiind numărul mare de acte normative cu privire la regimul incompatibilităților și conflictelor de interese, este obligația Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare, să asigure o legislație coerentă și unitară, prin codificarea, într-un singur act normativ, a tuturor prevederilor referitoare la incompatibilități și conflictele de interese.

Având în vedere că:

  1. Există 275 de acte normative cu privire la regimul incompatibilităților și conflictelor de interese din care 89 de legi, 42 de ordonanțe și 144 hotărâri de guvern, Codul de Integritate pentru Funcţiile Publice va reuni și simplifica toată legislația în materie,
  2. Codul de Integritate pentru Funcţiile Publice reprezintă angajamentul Partidului Național Liberal pentru o echipă curată, cu standarde morale.
  3. Pentru că succesul unei guvernări vine din coerența măsurilor și seriozitatea echipei, Codul de Integritate pentru Funcţiile Publice va garanta integritatea şi criteriile pe baza cărora se vor desemna candidaţii atât pentru funcțiile alese, cât și pentru numirile în funcțiile publice.
  4. Codul de Integritate pentru Funcţiile Publice va permite structurarea normelor pe tipuri de demnități și funcții publice, eliminând eventualele ambiguități și asigurând aplicarea prevederilor pentru persoanele vizate,
  5. Codul de Integritate pentru Funcţiile Publice nu va restrânge incompatibilitățile si nici sancțiunile în vigoare.
  6. Codul de Integritate pentru Funcţiile Publice va asigura aplicarea unitară a legislației privind incompatibilitățile su conflictele de interese, asigurând tratamentul egal destinatarilor normelor,
  7. Este nevoie ca în Codul de Integritate pentru Funcţiile Publice să se introducă un mecanism de verificare a problemelor de integritate ex-ante, în faza depunerii de candidaturi, prin acordarea unui aviz consultativ de către ANI privind funcțiile deținute ce ar putea fi incompatibile, potrivit legii, cu funcțiile pentru care candidează.
  8. Pentru implementarea Codului de Integritate pentru Funcţiile Publice, Agenției Naționale de Integritate, precum și altor instituții cu competențe în materie, li se vor asigura resursele necesare financiare, umane si logistice. Partidul Național Liberal adoptă următoarea

REZOLUȚIE

Partidului Național Liberal consideră că este o datorie a întregii clase politice față de cetățenii care acordă încrederea candidaților propuși, să adopte un Cod de Integritate pentru Funcţiile Publice, Codul de Integritate pentru Funcţiile Publice va asigura aplicarea unitară a legislației privind incompatibilitățile si conflictele de interese, asigurând tratamentul egal in fata legii.

    Din aceste considerente, PNL va realiza toate demersurile în vederea concretizării Codului de Integritate pentru Funcţiile Publice și solicită tuturor partidelor parlamentare să își exprime public poziția față de necesitatea adoptării în regim de urgență a Codului. Adoptarea Codului de Integritate pentru Funcţiile Publice este o dovadă a asumării responsabilității din partea tuturor actorilor politici. Acest Cod va conţine în mod clar o serie de principii dar şi de măsuri concrete în vederea realizării unui mediu public etic şi integru. Adoptarea Codului de Integritate pentru Funcțiile Publice are printre obiective asigurarea stabilității in administrația publica din Romania . Codul de Integritate pentru Funcţiile Publice, in primul rând, trebuie sa fie un instrument preventiv in activitatea ANI, care să introducă Consilierul de Integritate şi controlul ex-ante.   

    Actul normativ trebuie să fie adoptat de Parlament până la 1 noiembrie a.c., astfel încât România să-l poată aplica cu succes la alegerile parlamentare din 2016. Partidul Național Liberal își afirmă deschiderea față de orice contribuții pentru îmbunătățirea acestui proiect, pe care le consideră binevenite.

 

   Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal

 

Posted in PoliticaComments (0)

PNL susține insolvența persoanei fizice și nu falimentul persoanelor fizice


Criza generată de cotația francului elvețian trebuie soluționată cât mai rapid posibilEste nevoie de măsuri urgente, care să ofere atât un cadru legal pentru viitor, cât și o rezolvare a situațiilor sociale din prezent, pentru a da posibilitatea unui client de bancă la un nou start.

 

Legea insolvenţei persoanei fizice este singura reglementare care poate pune clientul aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele în poziția de a nu fi executat silit și de a putea să își ducă la capăt contractul încheiat cu banca, lucru benefic pentru ambele părți.

 

La solicitarea PNL, Parlamentul se va reuni pentru a lua în discuție adoptarea cât mai urgentă a unor măsuri în contextul crizei francului elvețian, iar legea privind insolvența persoanelor fizice este una dintre aceste măsuri.

PNL a susţinut adoptarea legii insolvenței persoanei fizice de multă vreme, dar majoritatea parlamentară s-a opus. Legea insolvenței persoanei fizice oferă clientului care nu mai poate achita ratele o soluție de reeșalonare a ratelor și poziția corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obține.

Reducerea datoriilor persoanelor fizice, a căror supraîndatorare reprezintă o frână majoră pentru creşterea economică, este una dintre direcțiile pentru potențarea creșterii economice.

Insolvenţa personală este o procedura supravegheată judiciară pentru restructurarea situaţiei financiare a unui debitor, un nou start  la care din păcate românii nu au acces acum, spre deosebire de cetăţenii altor ţări europene, cum ar fi Marea Britanic,Franţa, Olanda, Portugalia, Germania, Polonia, Cehia, Letonia, Slovenia, Irlanda, Estonia sau Lituania (din 2013).

Printr-o astfel de procedură de reorganizare, insolvența ar putea fi depășită iar persoana fizică, în același mod ca o persoană juridică ar putea evita falimentul

Astăzi este nevoie de o voinţă politica comună reală, nu doar declarativă, pentru adoptarea insolvenţei persoanei fizice, care trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca şi companiile, adică orice individ are dreptul să o ia de la capăt, fără niciun alt stigmat sau istoric.

Există un dublu standard împotriva căruia noiliberalii, am ales să luptăm. Nediscriminarea este un atribut pentru care PNL militează si trebuie să îl protejeze.

Insolvența persoanei fizice este o procedură care dă şansă individului la un nou început, care construieşte avantaje pentru cetăţean şi care pe termen lung nu dezavantajează sistemul bancar, iar pe termen mediu ajută în mod cert economia şi reinserţia socio-economică a debitorului insolvent de bună-credinţă

Posted in DiverseComments Off on PNL susține insolvența persoanei fizice și nu falimentul persoanelor fizice