V-ATI PREGATIT MASINILE PENTRU IARNA?

V-ATI PREGATIT MASINILE PENTRU IARNA?

Ieri, polițiștii rutieri au acționat în municipiul Tulcea, cât și în județ, prin informarea conducătorilor auto cu privire la circulația pe drumurile publice în condiții de iarnă, precum și prin luarea măsurilor legale care se impun în cazul unui trafic în condiții de iarnă.

Polițiștii au controlat în trafic autovehiculele dacă sunt echipate corespunzător cu anvelope de iarnă și autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone dacă sunt echipate cu roți, lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

De asemenea acțiunea a vizat și verificarea sistemului de iluminare și semnalizare, deținerea inspecției tehnice periodice valabile și identificarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice.

Trei conducători auto, depistați în trafic la volanul unor autovehicule care aveau anvelopele de iarnă într-o stare avansată de uzură, au fost sancționați de polițiștii Biroului Rutier și le-au fost retrase certificatele de înmatriculare, conform prevederilor legale în vigoare.

În acceași zi, polițiștii Postului de Poliție Ciucurova împreună cu reprezentații Registrului Auto Român  au desfășurat acțiuni în trafic în scopul verificării strării tehnice a autovehiculelor.

În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de 1.160 lei și au reținut 2 certificate de înmatriculare.

Se recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcție de starea carosabilului și să mărească distanța în mers.

Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea le reamitește conducătorilor auto că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone, trebuie echipate cu dispozitive omologate antiderapante.

Înainte de a porni la drum,  se recomandă conducătorilor auto să se informeze cu privire la condițiile meteo pe traseul pe care îl aleg.

Prezența polițiștilot rutieri în trafic în tot județul a condus la o conduit preventivă a tuturor participanților la trafic, nefiind înregistrate evenimente rutiere în această perioadă.

Acțiunile pe linie de anvelope de iarnă sunt continuate și în cursul zilei de azi.

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.