Categorie | Evenimente

Ziua Naţională a României, sărbătorită de tulceni în Piaţa Civică

Ziua Naţională a României, sărbătorită de tulceni în Piaţa Civică
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Boiangiu, a participat marţi, 1 Decembrie, în
Piaţa Civică din municipiu, la festivităţile prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României.
La ceremonialul militar şi religios pregătit de Prefectura Tulcea, în colaborare cu Garnizoana
Tulcea, au mai luat parte atât oficialităţi locale şi judeţene,parlamentari, reprezentanţi ai
instituţiilor publice deconcentrate, ai partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale, precum şi
numeroşi tulceni veniţi din toate zonele oraşului. Toţi participanţii au purtat cocarde tricolore şi
steguleţe, acordând, astfel, acestui eveniment importanţa cuvenită.
Prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă a fost urmată de un s
erviciu religios oficiat de un sobor de preoţi, condus de Prea Sfinţia Sa Visarion Bălţat,
Episcopul Tulcii, după care au fost rostite alocuţiuni de către oficialităţile prezente la
manifestări.
Momentulsolemnafosturmatdeceremonialuldepuneriicoroanelor,laacestpunct
impresionând numărul mare de coroane depuse de instituţiile publice precum şi de partide
politice, sindicate şi alte organizaţii.
Finalulmanifestărilordinpiaţacentralăamunicipiuluiafostmarcatdeoimpresionantă
paradă a uniformelor militare, urmată de un moment artistic susţinut de copiii de la Ansamblul
„Doruleţul”.
La1Decembrie2015,tulceniişiîntregpoporulromânşi-ausărbătoritziuanaţională,zi
marcată de împlinirea a 97 de ani de la Marea Unire proclamată la Alba Iulia, în 1918.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.