Expoziţia de fotografie ‘ Better cities, better life ‘, oferă vizitatorilor o viziune deosebită asupra oraşului Shanghai

Expoziția de fotografie vernisată ieri la Casa Avramide, a fost organizată cu sprijinul Consulatului General al Chinei la Constanța, Instituţiei Prefectului – Judeţul Tulcea şi al Fundației ‘Andrei Șaguna’,  tema înscriindu-se în obiectivul Zilei Internaționale a Orașelor, acela de a promova creșterea interesului comunității mondiale cu privire la dezvoltarea urbanistică, abordarea provocărilor urbanismului contemporan, contribuția la dezvoltarea sustenabilă în acest domeniu și promovarea conceptului de Smart City.  În prezenţa Consului şi a Consulului General al Chinei la Constanţa, expoziţia a fost admirată de zeci de amatori.

World Cities Day este un eveniment sărbătorit în întreaga lume la propunerea făcută de China, în anul 2012, cu ocazia Expoziţiei Mondiale de la Shanghai. Încă din 1998, Fundația ‘Andrei Șaguna’ a fost nominalizată ca reprezentant oficial al municipiului Constanța în relația de înfrățire cu Shanghai, pentru realizarea unor programe cultural-științifice cu instituții similare din China, iar din anul 2008 a fost declarată ‘Fereastră deschisă a Shanghai-ului în România’.

 

 

 

Ca urmare a parteneriatului cu Biblioteca din Shanghai, Universitatea Andrei Şaguna a beneficiat de generoase donații de carte — peste 1200 de volume în limba engleză, care acoperă diverse domenii — și de numeroase expoziții de fotografie și de grafică, vernisate cu ocazia diferitelor evenimente științifice și culturale dedicate Chinei și prieteniei dintre cele două popoare.

 

Reprezentând Consiliul Judeţean Tulcea, vicepreşedintele Dumitru Mergeani a declarat:   „Suntem onoraţi să participăm la această deosebită expoziţie de fotografie, ne bucurăm să avem oaspeţi deosebiţi şi să onorăm astfel, împreună relaţia specială creată de-a lungul timpului între România şi Republica Populară Chineză. Consiliul Judeţean Tulcea are o relaţie extrem de fructuoasă cu Provincia Suzhou din Republica Populară Chineză, de-a lungul timpului existând schimburi culturale între reprezentanţii celor două regiuni. Tulcea a avut ocazia să  cunoască şi domeniul medicinii tradiţionale chineze, vestiţi medici profesând o perioadă la Tulcea.  Ne bucurăm să fim astăzi aici, transmiţând, totodată, salutul Preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, domnul Horia Teodorescu, onorând astfel prietenia dintre popoarele noastre.”

Lasă un răspuns