Mărul, pomul vieţii

Consiliul Judeţean Tulcea a desfăşurat, în perioada 15 aprilie-14 mai 2015, ediţia a II-a a Concursului „Mărul, pomul vieţii”, la care au participat elevi din judeţul Tulcea. Această iniţiativă a fost organizată  în colaborare cu  Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, conform prevederilor art.2, (1) al H.G. nr. 800 din 16 octombrie 2013, privind stabilirea fructelor distribuite, a perioadei şi frecvenţei distribuţiei, a limitei valorii zilnice/elev şi a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor şi a măsurilor adiacente distribuţiei de fructe, a bugetului aferent acestora, precum şi a modalităţii de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2014-2015, pentru anul şcolar în curs.

Concursul a constat în realizarea de  afişe şi  picturi a activităţilor de educaţie ecologică şi promovarea consumului de fructe proaspete.

În urma evaluării lucrărilor, au fost desemnaţi câştigătorii, care au fost premiaţi şi felicitaţi într-un cadru festiv ce s-a desfăşurat la sediul Consiliului Judeţean Tulcea, Sala Dobrogea.

 

La nivelul învăţământului primar:

Locul I: De  Hilerin Stephanie, clasa pregătitoare, Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea, profesor Petcu Lucreţia;

Locul II: Pop Erika, clasa a III-a A, Şcoala Gimnazială „Nifon Bălăşescu” Tulcea, profesor Petcu Mircea;

Locul III: Boitan Erika, clasa a II-a A, Şcoala Gimnazială nr. 12, Tulcea, prof. înv. primar Nerasu Mirela;

Menţiune: Spridon Raluca,    clasa I, Liceul de Arte „George Georgescu”, înv. Maria Gheorghe

Menţiune: Galea Andreea, clasa a IV-a D, Şcoala Gimnazială „Al. Ciucurencu” Tulcea, înv. Camburu Viorica.

 

La nivelul învăţământului gimnazial:

Locul I            : Vihocencu Narcisa – Georgiana, clasa a VI-a A, Şcoala Gimnazială nr. 12, profesor Poiată Viorel;

Locul II: Iancu Ştefan – Adrian, clasa a VI, Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea;

Locul III:  Gheorghiu Denisa – Ioana           , clasa a V-a B, Şcoala Gimnazială „I. L. Caragiale”, profesor Murariu Luminiţa Nicoleta;

Menţiune: Vasile Cosmin, clasa a V-a, Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea, profesor Oancea Veronica;

Menţiune: Feodorov Andreea – Florentina, clasa a VII-a, Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea, profesor Poiată Viorel.

 

Pentru realizarea de afişe, activitate desfăşurată individual:

Locul I            : Ieftimie Andreea, clasa a VI-a, Liceul Tehnologic „Simion Leonescu” Luncaviţa, profesor Arcuş Bristeana

Locul II: Drăghici Speranţa – Giovana, clasa a VII – a, Liceul de Artă „George Georgescu” – Tulcea, profesor Poiată Viorel;

Locul III:  Ghidarcea Stefan Gabriel            , clasa a VI-a, Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea, profesor Grigore Claudia:

Pe această cale, Consiliul Judeţean Tulcea mulţumeşte tuturor participanţilor şi îi felicită pe câştigătorii acestui concurs.

 

 

Lasă un răspuns