Ziua Pământului 2016 – Arbori pentru Planetă -Haideți să-i plantăm!

Pe parcursul următorilor cinci ani, până la cea de-a 50- a aniversare a a Zilei Pământului, Rețeaua pentru Ziua Pământului (Earth Day Network – EDN) ne îndeamnă să o sprijinim în atingerea unuia dintre obiectivele sale cele mai ambițioase ,,Să plantăm 7,8 miliarde de copaci, începând de acum,,.

 

Plantarea copacilor reprezintă primul dintre cele cinci obiective majore pe care rețeaua și le-a propus să le realizeze până la cea de-a 50-a aniversare. Individual sau împreună, aceste inițiative vor avea un impact măsurabil și semnificativ asupra Pământului și vor servi ca fundație pentru o planetă mai curată, mai sănătoasă și mai durabilă pentru toți.

 

Administrația Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării” va fi alături de Asociația Euro Tulcea si școlile din municipiu, la acțiunea ce se va desfășura în data de 22 Aprilie la Colegiul Agricol ,,Nicolae Cornățeanu”. Programul acțiunii va cuprinde prezentarea însemnătății evenimentului, poezii având ca temă copacii, prezentări de postere și se va încheia cu plantarea unor copaci în parcul din curtea Colegiului.

 

Informații suplimentare

De ce copacii?

Copacii ajută la combaterea schimbărilor climatice. Ei absorb excesul de CO2 dăunător din atmosferă. Este nevoie de aproximativ 96 de copaci pentru a absorbi cantitatea de CO2 produsă de o singură persoană într-un an, iar aproximativ jumătate de hectar de copaci maturi absorb aceeași cantitate de CO2 produsă de un autovehicul ce a parcurs în medie 42 Km.

Copacii ne ajută să respirăm aer curat. Arborii absorb mirosurile și gazele poluante (oxizi de azot, amoniac, dioxid de sulf și ozon) și filtrează particulele din aer prin captarea acestora pe frunzele și scoarța lor, ajutând astfel la protejarea biodiversității per ansamblu.

 

Copacii susțin comunitățile umane inclusiv prin asigurarea mijloacelor de trai

Copacii ajută comunitățile la atingerea durabilității economice și de mediu pe termen lung, oferindu-le hrană, energie și venituri. Studiile au arătat că școlile ce au copaci în jur au o rată mai redusă a bolilor pulmonare și a astmului, iar elevii cu ADHD se pot concentra pe perioade mai lungi de timp. Plantarea de copaci are o corelație directă cu reducerea ratei criminalității, mai buna coeziune socială, creșterea valorii proprietăților, precum și o serie de alte beneficii sociale și psihologice.

 

Plantează un copac! Fă o donație! Anunță prietenii și prin rețelele de socializare!

Planeta noastră pierde în prezent peste 15 miliarde de copaci în fiecare an (echivalentul a 48 de terenuri de fotbal la fiecare minut). Pentru celebrarea celei de a 50-a aniversări a Zilei Pământului din 2020, Rețeaua Ziua Pământului a lansat sloganul Copaci pentru Planetă, un plan pentru plantarea a 7,8 miliarde de copaci până de Ziua Pământului 2020: un copac pentru fiecare om de pe planetă.

Vă invităm să vă alăturați!

 

Protejarea biodiversității

Prin plantarea copacilor potriviți putem contracara pierderile de specii și ajuta la sporirea conectivității regionale între parcelele de pădure.

 

S-a început numărătoarea inversă pentru cea de a 50-a aniversare!

Prima Zi a Pământului a fost organizată la 22 aprilie 1970 și a mobilizat 20 de milioane de americani din toate categoriile de vârstă. Acțiunile lor au dus la crearea Agenției de Protecție a Mediului SUA. Astăzi, peste un miliard de oameni din 192 de țări participă la activități dedicate  Zilei Pământului, fiind cel mai mare proiect civic din lume.

Organizarea unui eveniment sau o activitate de Ziua Pământului este una dintre cele mai bune moduri de a angaja comunitatea pentru a proteja planeta.

Informații suplimentare pe pagina de internet http://www.earthday.org

 

Lasă un răspuns